Sistemul propus înlocuiește rolul procurorului cu cel al agentului constatator
Autoritățile de urmărire penală au transmis o serie de obiecții fundamentale față de inițiativa legislativă care vizează transformarea consumului personal de substanțe psihoactive din infracțiune în simplă contravenție. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) consideră că textul legislativ suferă de defecte structurale profunde, care nu se pot rezolva prin simplă reformulare a textului, ci necesită o revizuire a conceptului de bază. Parchetul argumentează că proiectul, înregistrat la Senat în data de 5 octombrie sub numărul B544/2026, nu poate fi aprobat nici în forma inițiatorului, nici prin ajustări parțiale, deoarece neajustările sale nu sunt de formă, ci de fond.
Ultimele știri
Datele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilor
Schimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscală
Cum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid complet
Primăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la blocInițiativa legislativă, pentru care s-a solicitat o procedură accelerată, propune ca activitățile prevăzute la articolul 4 din Legea nr. 143/2000 – inclusiv cultivarea, producția, fabricarea, prepararea, achiziția și deținerea – să fie tratate ca fapte de natură contravențională atunci când sunt efectuate exclusiv pentru uz propriu. Sancțiunea prevăzută în acest caz este o amendă cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei. În mod similar, introducerea sau ieșirea din țară, precum și importul și exportul de substanțe pentru consum personal, ar deveni contravenții cu amenzi între 1.500 și 3.500 de lei, în timp ce contrabanda calificată rămâne exclusă din această categorie.
Proiectul include și o componentă de sănătate publică, prevăzând spații de consum supravegheat în unități medicale, și prevede aplicarea retroactivă a dezincriminării pentru faptele săvârșite anterior intrării în vigoare a legii. Totuși, DIICOT identifică o lacună majoră: textul nu definește clar noțiunea de „consum propriu” și nu stabilește nicio limită cantitativă. Expunerea de motive recunoaște explicit această absență, ceea ce duce la o incertitudine juridică severă. În practică, orice cantitate pentru care nu se poate demonstra cu certitudine că era destinată traficului ar fi sancționată prin amendă, iar aceeași faptă ar putea fi încadrată ca contravenție sau ca infracțiune, în funcție de evaluarea agentului constatator.
Pentru faptele de trafic, pedeapsa prevăzută este de 3-10 sau 5-15 ani de detenție, iar pentru introducerea în țară de substanțe de mare risc, de 10-20 de ani.
Procurorii susțin că o normă care lasă loc interpretărilor liberă încalcă principiul previzibilității legii și se sprijină pe modele comparative pe care nu le respectă integral. De exemplu, Portugalia aplică un prag legal bazat pe necesarul mediu de consum individual pe o perioadă de 10 zile, iar alte state, precum Republica Moldova și Cehia, au stabilit limite cantitative prin lege. În statele care au legalizat cannabisul, limitele numerice pentru plante sunt stricte, în timp ce Franța și Suedia, care nu au astfel de praguri, incriminează deținerea pentru consum, separând astfel o amendă de o pedeapsă prin evaluare de caz la caz.
Sistemul propus înlocuiește rolul procurorului cu cel al agentului constatator, care ridică drogurile și aplică amenda prin intermediul formațiunii specializate a poliției. Expunerea de motive specifică că evaluarea destinației substanțelor revine personalului specializat al poliției. DIICOT avertizează că acest mecanism creează o zonă de expunere la presiuni și corupție, lipsind un mecanism de verificare ulterioară. Un vânzător stradal ar putea fi clasat drept consumator și ar plăti doar jumătate din suma minimă a amenzii, în timp ce diferența dintre o amendă și o pedeapsă de până la 20 de ani ar fi stabilită printr-o procedură administrativă, fără instrumentele procesului penal.
Parchetul ridică și problema principiului ne bis in idem. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile pot fi considerate acuzații în materie penală, ceea ce înseamnă că un proces-verbal definitiv ar putea fi echivalat cu o hotărâre definitivă. Dacă ulterior s-ar stabili că aceleași substanțe erau destinate vânzării, urmărirea penală pentru trafic ar putea fi blocată. România a fost deja sancționată la CEDO în cazul Mihalache pentru o situație similară. Pe de altă parte, tranziția inversă, de la un dosar penal de trafic la o contravenție, ar fi ineficientă, deoarece termenul de prescripție de un an pentru aplicarea sancțiunii ar expira înainte de finalizarea unei anchete penale, lăsând faptele nesancționate.
Din punct de vedere al dreptului internațional, DIICOT susține că tratamentul contravențional al importului și exportului încalcă Convenția ONU din 1988 și Convenția unică din 1961. Articolul 3 din Convenția din 1988 permite un tratament diferit doar pentru deținerea, achiziția sau cultivarea pentru uz personal, dar nu și pentru import, export, producere sau fabricare, care rămân obligații de incriminare pentru statele părți. Deși decizia-cadru europeană face excepție pentru consumul personal, aceasta nu anulează obligațiile asumate prin tratatele ONU.
Proiectul nu prevede consecințe pentru reiterarea faptelor și nu include nicio
Există o contradicție internă în proiect: expunerea de motive declară că traficul „rămâne integral infracțiune”, deși articolul 3 din Legea nr. 143/2000, denumit „trafic internațional”, este tocmai ceea ce inițiativa transformă în contravenție pentru ipoteza consumului propriu. În practică, această abordare ar crea o breșă în piața transfrontalieră și online. Un destinatar de colet comandat din străinătate ar putea invoca „import pentru consum propriu”, iar vânzătorul din afara țării ar fi scăpat de jurisdicția română. Livrarea supravegheată, care presupune comiterea unei infracțiuni, ar deveni greu de aplicat.
Potrivit O. G. nr. 2/2001, contravenientul are dreptul să plătească jumătate din suma minimă a amenzii în termen de 15 zile. DIICOT calculează că sumele efectiv plătite ar fi de 500 de lei pentru deținerea de droguri de risc și 750 de lei pentru cele de mare risc, respectiv 750 și 1.000 de lei pentru import. Această reducere se aplică chiar și în cazuri de heroină sau cocaină, ceea ce anulează efectul descurajant al sancțiunii. Un medic depistat cu heroină ar plăti aceeași sumă ca orice altă persoană, iar deținerea într-o școală sau într-un loc de detenție nu ar fi sancționată mai sever.
Proiectul nu prevede consecințe pentru reiterarea faptelor și nu include nicio sancțiune complementară, spre deosebire de Italia, unde este posibilă suspendarea permisului de conducere sau a pașaportului. Pentru minorii cu vârstă cuprinsă între 14 și 16 ani care nu au venituri, sancțiunea ar rămâne practic neexecutabilă. Componenta de sănătate publică ar fi, în opinia parchetului, o simplă declarație de intenție. Evaluarea medicală este opțională pentru adulți, se efectuează doar cu acordul persoanei, iar refuzul sau abandonul nu generează nicio consecință. Decizia de trimitere la evaluare revine polițistului, nu unei comisii din sistemul de sănătate, cum se procedează în Portugalia.
Prin abrogarea articolului 20, ar dispărea singurul mecanism care lega un beneficiu – renunțarea la pedeapsă sau amânarea executării – de participarea la un program de asistență. Inițiativa ar limita și accesul la tratament în mediul penitenciar pentru consumatorii condamnați pentru alte infracțiuni. DIICOT se sprijină pe experiența națională: după Decizia ÎCCJ nr. 10/2018, achiziția de substanțe psihoactive neînscrise în tabele, pentru uz propriu, nu mai este sancționată, iar fiecare depistare se încheie prin clasare, fără obligație de tratament. Rezultatul ar fi un consumator „invizibil”, care revine periodic în aceleași locații, adesea și în rol de distribuitor.
Procurorii atrag atenția asupra faptului că noul articol 4 ar sancționa contravențional, fără limită de cantitate, inclusiv fabricarea, extragerea și prepararea drogurilor. Aceasta include laboratoare improvizate cu risc de incendiu și explozie, precum și culturi de cannabis de orice dimensiune. Ca comparație, statele care au legalizat cultivarea – Malta, Luxemburg, Germania – permit doar un număr limitat de plante, iar în Portugalia cultivarea pentru uz propriu a rămas o infracțiune. Concluzia DIICOT este că un proiect care susține că „nu legalizează niciun drog” lasă mai multă libertate pentru cultivarea și fabricarea decât legislațiile care o legalizează explicit.
Parchetul semnalează de asemenea că deținerea de droguri în mediul penitenciar ar deveni o contravenție, achitabilă cu 500 sau 750 de lei, într-un mediu în care substanțele alimentează violența și îndatorarea. Distrugerea drogurilor confiscate contravențional ar ieși din controlul judecătorului delegat cu executarea și ar reveni conducătorului formațiunii de poliție care a dispus confiscarea, fără nicio garantie independentă, contrar principiului de trăsabilitate invocat de inițiatori.
Dispozițiile tranzitorii ar permite redeschiderea în masă a condamnărilor pentru trafic internațional. Doar în anul 2025 au fost înregistrate 113 condamnări definitive pentru articolul 3, dintre care 88 cu pedeapsă aplicabilă. Deși scopul de consum propriu nu rezultă de regulă din hotărârile de condamnare, instanțele ar fi nevoite să aleagă între a respinge cererile de redeschidere sau a reconstitui retroactiv destinația drogurilor, fără probe suficiente și cu risc de practică neunitară. Proiectul ar trebui să intre în vigoare la 30 de zile de la publicare, dar DIICOT consideră că termenul este prea scurt pentru a permite o analiză juridică riguroasă. În esență, parchetul specializat avertizează că dezincriminarea consumului fără praguri cantitative și fără mecanisme de verificare creează un mediu de incertitudine care favorizează abuzurile și reduce eficacitatea