Unde e paradoxul în practica actuală?
Există un val de nemulțumire în spațiul public legat de ideea că actele juridice ar trebui redactate exclusiv de avocați.
Ultimele știri
ÎCCJ. Verificarea achitării obligațiilor fiscale în cazul pronunțării hotărârii care ține loc de act autentic
Adolescentul australian care plănuia atacul terorist la Sydney a declarat radicalizarea online
Fostul partener refuză să plătească pensia alimentară? Se vor putea executa silit și banii viitori, fără drumuri
Limitele autorizației de regularizare sub imperiul Legii nr. 169/2026. Între inalienabilitatea domeniului publicProiectul legislativ B563/2026 a stârnit reacții violente din partea unor segmente ale societății civile, care consideră o nedreptate faptul că serviciile de specialitate în domeniul dreptului ar fi rezervate doar celor care au absolvit facultatea de drept și au trecut prin procesul de admitere în barou.
Argumentul central al opoziției este unul retoric: dacă avocații au monopol asupra contractelor, ce va mai rămâne de făcut pentru ceilalți?
Imaginea prezentată este una a haosului profesional, unde mâine ar trebui să mergem la medic doar pentru o simplă rețetă, poimâine un contabil ne-ar elabora bilanțul financiar, iar într-o zi neagră, am putea construi o locuință pe baza unui plan semnat de un arhitect.
Această serie de „abuzuri” aparente ascunde, însă, o realitate contrară intuiției: toate aceste reglementări există de decenii, sunt sancționate de lege și rar sunt etichetate ca monopoluri, cu o singură excepție notabilă – cea a avocaților, pentru care termenul este folosit cu o anumită conotație negativă.
Să analizăm, pentru început, sectorul medical, adesea considerat cel mai vechi exemplu de monopol profesional. În sistemul românesc, capacitatea de a stabili un diagnostic, de a prescrie un tratament sau de a efectua intervenții chirurgicale este strict condiționată de înscrierea în Colegiul Medicilor.
Faptul că un individ a citit trei articole informative online sau a urmărit un serial televizat despre viața doctorilor nu conferă acestuia dreptul de a practica medicina.
La fel de riguroasă este poziția farmaciștilor. Un antibiotic poate fi achiziționat doar pe baza unei prescripții medicale, exclusiv dintr-o farmacie autorizată și încredințat de un farmacist calificat. Vânzătorul de la chioșcul din colț, indiferent cât de prietenos este sau cât de generos programul său, nu are autoritatea legală de a elibera Augmentin.
Totuși, nu observăm conferințe de presă masive în care se denunță „monopolul medicilor asupra diagnosticului” sau se susține că sănătatea ar fi proprietatea privată a unei singure corporații. Consensul social este clar: o eroare medicală are costuri mari, iar educația specializată nu este o lux corporatist, ci o necesitate.
Este paradoxal, însă, că o greșeală în domeniul juridic poate avea consecințe la fel de grave – pierderea unei proprietăți imobiliare, falimentul unei companii, răsturnarea unei moșteniri sau depășirea unui termen de prescripție – dar efectele negative se manifestă adesea târziu, după ani de zile, moment în care este greu de identificat Sectorul contabil prezintă o altă perspectivă interesantă asupra acestei dezbateri.
Pe data de 21 octombrie 2026, Consiliul Național al Corporației Contabililor și Expertilor Contabili din România (CECCAR) a solicitat retragerea proiectului B563/2026, folosind un argument care ar trebui gravat pe fațada instituției: „Dreptul nu este proprietatea unei profesii”.
Această formulare elegantă contrazice, însă, istoricul recent al aceleiași organizații. În martie 2024, CECCAR a aplaudat entuziasmat o acțiune a Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, care a identificat 150 de entități (persoane fizice și juridice) care desfășurau activități de contabilitate fără a fi membri ai corporației.
Aceste încălcări au generat peste 100 de dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii reglementate.
Președintele CECCAR afirma atunci că reglementarea strictă a profesiei contabile este vitală pentru protecția mediului de afaceri, menționând chiar riscul „pirateriei profesiei” și încurajând partenerii economici să verifice statutul contabililor în tabloele oficiale.
Astfel, contabilitatea este tratată ca o componentă a securității economice naționale, apărând prin mijloace penale, în timp ce dreptul este privit ca un bun comun, accesibil oricui dispune de o conexiune internet și de șabloane de contracte descărcate gratuit.
Paradoxul se accentuează când examinem practica actuală de piață. Contabilii redactază frecvent contracte de muncă, acte constitutive de societăți, hotărâri ale Adunării Generale a Asociaților, acte adiționale și oferă asistență clienților în fața Registrului Comerțului.
Nimeni nu le-a cerut o licență specifică de drept pentru aceste activități. Dacă, în schimb, un avocat ar încerca să întocmească și să depună bilanțul unei societăți, ar descoperi rapid că nu este o competență liberă.
Nu criticăm contabilii pentru apărarea teritoriului profesional, ci pentru dubla standard aplicată: regula este benefică când le protejează interesele și devine abuzivă când le privește pe alții.
Profesiile rezervate se extind și în serviciile publice!
Zona construcțiilor oferă un alt exemplu complex de suprapunere a monopolurilor legale. Construcția unei case implică traversarea unui labirint de reglementări. Proiectul tehnic pentru autorizația de construire trebuie semnat de un arhitect cu drept de semnătură, înscris în Tabloul Național al Arhitecților, conform Legii nr. 184/2001 și Legii nr. 50/1991.
Ulterior, documentația trece printr-o verificare de către specialiști atestați pe cerințe esențiale, în temeiul Legii nr. 10/1995. Pe șantier, supravegherea lucrărilor este asigurată de un responsabil tehnic cu execuția și un diriginte de șantier, ambele roluri fiind ocupate de persoane atestate. În cazul apariției unor defecte, un expert tehnic atestat emite raportul de diagnostic.
Nicio asociație patronală nu a efectuat calcule indignate privind pierderile economice (sute de milioane de lei) cauzate de obligația de a avea un proiect semnat de un specialist.
Nimeni nu a scandat că spațiul unei clădiri malproiectate poate cădea peste capul cuiva.
Mai puțin înțeleasă este rezistența la ideea că și un contract malredactat „cade” pe cineva, chiar dacă consecințele juridice se numesc nulitate, rezoluțiune, executare silită sau ani de litigii. Pentru avocații specializați în dreptul construcțiilor, ironia este maximă: un contract FIDIC adaptat incorect poate costa un antreprenor sume mai mari decât totalul onorariilor de proiectare, totuși, doar proiectul arhitectural necesită semnătură autorizată, nu și contractul de zeci de milioane de euro.
Lista profesiilor cu atribuții rezervate se extinde și în serviciile publice. Vânzarea unui teren impune forma autentică, sancționată cu nulitatea absolută, actul fiind întocmit de notari publici, nu de contabili, agenți imobiliari sau vecini experimentați. Executarea silită a unui debitor este prerogativă exclusiv a executorului judecătoresc. Evaluările pentru garanții bancare sunt realizate de evaluatori ANEVAR, procedurile de insolvență de practicieni UNPIR, rapoartele de audit statutar de auditori financiari autorizați, iar consultanța fiscală de consultanți fiscali înregistrați în camera profesională.
Fiecare dintre aceste domenii dispune de legislație proprie, de un tablou al membrilor, de un corp profesional și, adesea, de protecție penală.
Articolul 348 din Codul penal pedepsează generic exercitarea fără drept a unei profesii care necesită autorizare legală, fără a oferi o derogare pentru cei care susțin că „doar redactau contracte”.
Niciuna dintre aceste restricții nu este considerată un atac la libertatea economică, ci o garanție pentru consumatorul serviciului, care nu are capacitatea de a evalua singur calitatea tehnicii livrate. Același principiu stă la baza protejării serviciilor juridice.
Criticii proiectului B563/2026 se bazează adesea pe „modelul occidental”, pe care îl prezintă ca un bastion al liberalismului profesional. Analizând realitatea, Statele Unite, patria inițiativei private, sancționează în toate cele 50 de state practica neautorizată a dreptului.
Consultanța juridică și redactarea actelor pentru terți de către persoane neînscrise în barou constituie o infracțiune în multe jurisdicții americane, fără ca America să fie acuzată de socialism corporatist.
Franța a rezolvat această problemă încă din 1990, prin Titlul II al Legii nr. 71-1130, care rezervă consultanța juridică și redactarea actelor sub semnătură privată pentru terți, exercitate în mod obișnuit și remunerat, avocaților și altor profesii juridice reglementate.
Experții contabili francezi pot redacta acte juridice doar ca accesoriu direct al prestației contabile, nu ca activitate independentă, invers față de practica românească.
Germania dispune de o legislație dedicată, Rechtsdienstleistungsgesetz (RDG), care stabilește că serviciile juridice extrajudiciare pot fi prestate doar în limitele permise explicit de lege, alte profesii putând presta astfel de servicii doar ca activitate accesorie profesiei principale. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a validat această logice în 1996, în cauza C-3/95, Reisebüro Broede, acceptând că obligația de a angaja un avocat restrânge libera prestare a serviciilor, dar justifică această restricție prin necesitatea de a proteja beneficiarii și de a asigura buna administrare a justiției.
Este important de precizat că modelele occidentale rezervă prestarea serviciilor juridice pentru terți, contra cost. Ele nu obligă, în general, părțile să angajeze un avocat pentru fiecare contract pe care îl redactează singure. Această nuanță ar trebui să fie centrul dezbaterii asupra B563/2026, în loc ca orice regulă de calificare să fie etichetată drept „monopol”. De ce serviciile juridice ar trebui să fie singurele neprotejate? Recapitulând: medicul are monopolul diagnosticului, farmacistul pe eliberarea medicamentelor, contabilul pe contabilitate, arhitectul pe proiect, notarul pe actul autentic, executorul pe executare. Toate au tablo, corpuri profesionale și protecție penală, fiind numite „garanții” și „interes public”.
Avocatul, care trece prin studii de drept, examen de primire, stagiu, pregătire continuă obligatorie, asigurare de Adevărul este simplu: reglementarea unei profesii nu protejează profesionistul, ci clientul.
Acesta din urmă nu poate evalua singur calitatea unui diagnostic, a unui bilanț, a unei structuri de rezistență sau a unui contract.
Statul garantează, prin urmare, că furnizorul serviciului are pregătirea necesară și Proiectul B563/2026 merită dezbătut și rafinat, dar discursul public ar trebui să se concentreze pe calitatea reglementării, nu pe existența ei.
Sursă: Juridice