Ce tipuri de efecte recunoaște legea?
Instituția autorității de lucru judecată a suferat o transformare radicală în noul Cod de procedură civilă.
Ultimele știri
Vicepreședintele Camerei Deputaților susține simplificarea legilor energetice
România a strâns 4,5 miliarde de euro prin nouă emisiune de euroobligațiuni
Un operator italian de telecomunicații a fost amendat cu 1,7 milioane de euro
Amendă de 5.000 de euro în Italia pentru nesoluționarea unei cereri de ștergere a datelorNu mai e doar o simplă excepție procesuală sau o prezumție legală, cum era în vechile sisteme normative (articolul 166 din Codul de procedură civilă abrogat și articolele 1200 punctul 4 și 1202 alineatul (2) din Codul civil vechi).
Acum, fiind încadrată printre efectele directe ale hotărârilor judecătorești, ea devine pilonul stabilității juridice, reglementată explicit prin articolele 430 și 431 din Codul de procedură civilă.
Această abordare nouă clarifică modul în care se manifestă lucrul judecat, prevenind nu doar contradicțiile dintre dispozitive, ci și tensiunile create de considerentele care oferă soluții diferite pentru aceleași aspecte litigioase.
Există, în esență, două tipuri de efecte ale autorității de lucru judecat. Primul este efectul negativ sau extinctiv, prevăzut de articolele 430 alineatul (1) și (2) și 431 alineatul (1) din Codul de procedură civilă. Acesta interzice deschiderea unui nou proces dacă există identitate de părți, obiect și cauză cu o judecată anterioară, asigurând coerența dintre dispozitive. Al doilea este efectul pozitiv, reglementat de articolele 430 alineatul (2) și 431 alineatul (2).
Acesta devine relevant ori de câte ori o chestiune deja rezolvată printr-o decizie anterioară este pusă în discuție, chiar dacă nu e vorba despre identitatea acțiunilor, ci doar a problemelor litigioase.
Cum se repară o încălcare a lucrului judecat?
Importanța deosebită a acestui mecanism a impus crearea unor căi de atac specifice pentru cazul în care autoritatea de lucru judecat este ignorată. Articolul 509 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă stabilește posibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri.
Aceasta se aplică ori de câte ori există decizii definitive contrare, emise de instanțe de același grad sau de grade diferite, care violează autoritatea primei hotărâri.
Prin corelarea cu articolele 430-432, se înțelege că acest remediu este valabil indiferent dacă este încălcat efectul negativ sau cel pozitiv al lucrului judecat.
În mod inițial, au existat dezbateri privind natura exactă a acestei revizuireri.
Se discuta dacă ea sancționează doar încălcarea efectului negativ, având în vedere că articolul 513 alineatul (4) prevedea, în cazul admiterii căii de atac, doar anularea ultimei hotărâri, soluție specifică violării efectului negativ.
Aceste divergențe, atât doctrinare, cât și jurisprudențiale, s-au stins odată cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Noul text completează reglementarea anterioară, precizând că instanța va trimite cauza spre rejudecare atunci când a fost afectat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
Unde stă capcana termenului de o lună?
Deși această modificare legislativă ar fi trebuit să consolideze caracterul efectiv al remediului, persistă o problemă controversată legată de termenul limită pentru depunerea cererii de revizuire, în special când se invocă încălcarea efectului pozitiv, care rezidă în considerentele hotărârii. Conform articolului 511 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, termenul este de o lună, calculat de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri.
Problema devine acută în ipoteza în care decizia devine definitivă la momentul pronunțării, cum ar fi în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau recursului, a celor date în apel fără drept de recurs sau a celor pronunțate în recurs.
În aceste situații, termenul de o lună începe să curgă imediat, independent de momentul comunicării actului juridic.
Acest lucru creează o dificultate practică majoră: partea nu are timp suficient să analizeze hotărârea și să identifice considerentele care îi sunt defavorabile, deoarece acestea conțin soluții care pot contraveni unor decizii anterioare intrate în putere. Mai mult, articolul 511 alineatul (4) impune ca cererea de revizuire să fie motivată, sub sancțiunea nulității, fie în cererea inițială, fie în termenul de exercitare a căii de atac.
Pentru partea care nu a primit încă motivarea, aceasta înseamnă o obligație practic imposibil de îndeplinit, încălcând principiul conform căruia nimeni nu poate fi obligat la ceva imposibil (impossibilium nulla obligatio est).
Deși legislația prevede posibilitatea repunerii în termen pentru motive temeinic justificate, conform articolului 186 din Codul de procedură civilă, instanțele au fost reținute în aplicarea acestei norme, reducând eficacitatea revizuirii când se invocă efectul pozitiv.
Sursă: Juridice