Pacienții abandonați în spitalele din București?
În inima Capitalei, un număr semnificativ de pacienți se confruntă cu o problemă gravă: lipsa sprijinului familial, a unui adăpost stabil și a resurselor financiare necesare pentru a finaliza tratamentele și a reîntoarce la o viață normală. În unele cazuri, această stare de abandon poate dura luni, uneori chiar un an întreg.
Ultimele știri
Vicepreședintele Camerei Deputaților susține simplificarea legilor energetice
România a strâns 4,5 miliarde de euro prin nouă emisiune de euroobligațiuni
Un operator italian de telecomunicații a fost amendat cu 1,7 milioane de euro
Amendă de 5.000 de euro în Italia pentru nesoluționarea unei cereri de ștergere a datelorO investigație HotNews a descoperit că o pacientă internată de 24 de ani într-un spital județean românesc a rămas fără asistență socială mult timp.
Această situație a ridicat întrebarea dacă aceeași problemă există și în spitalul de urgență din capitală.
Internarea pe termen lung, un tampon de criză?
În multe spitale, locurile disponibile devin adesea un tampon pentru a acoperi lipsa de locuri în centrele de asistență socială și pentru a preveni o criză de pacienți vulnerabili după încheierea tratamentelor medicale.
Astfel, pacienții rămân internati pentru perioade extinse, așteptând să fie preluați de instituții specializate.
„În mod normal, rezolvăm un caz social în 2-3 luni”, explică Olga Cursaru, asistent medico-social cu 20 de ani de experiență la Spitalul Universitar de Urgență. Totuși, ea subliniază că procesul poate prelungi până la jumătate de an sau chiar un an, în funcție de complexitatea fiecărei situații. Olga a observat că mulți dintre pacienții care ajung în această situație nu au rețea de sprijin familial și nu dispun de adăpost. În plus, există cazuri în care pacienții, deși au rude, nu pot fi îngrijiți acasă din cauza costurilor ridicate ale căminelor private.
Vârstnice, abuzuri și pierderea locuinței?
Printre pacienții vulnerabili se numără și vârstnice care au pierdut locuința și au fost păcăliți să semneze documente în favoarea altor persoane.
Olga își amintește un caz în care un bătrân nu a părăsit casa pentru mai multe luni, deoarece cineva îi faptea locuința și promitea că va schimba ușa când va ieși.
În cele din urmă, bătrânul a fost internat.
Majoritatea pacienților care rămân în spital suferă de sechele ale unui accident vascular cerebral (AVC) sau de amputații.
Pacienții cu handicap: un drum lung?
Ei pot primi o pensie de handicap, care le suplimentează veniturile, însă procesul de obținere a documentelor și aprobarea comisiilor poate fi dificil și, uneori, imposibil.
„Nu putem oferi o pensie de handicap tuturor, iar gradul acestuia depinde de severitatea bolii”, spune Olga.
În plus, multe dintre aceste persoane sunt doar vârstnice și nu au handicap oficial, ceea ce face procesul și mai complex.
Adăposturi de noapte: soluție temporară, nu permanentă?
Când centrele de asistență socială nu au locuri disponibile, spitalul propune adăposturile de noapte ca soluție temporară.
Aceste adăposturi găzduiesc persoanele fără adăpost doar pe timpul nopții, iar pe timpul zilei acestea trebuie să plece.
Cu toate acestea, este dificil să se găzduiască pacienți cu suferințe neurologice sau cu amputații în astfel de condiții, iar spitalul trebuie să le păstreze în continuare până când găsește o soluție permanentă.
Ce trebuie schimbat?
Un exemplu notabil este cel al unui pacient care a fost internat pentru aproape un an, în ciuda faptului că în primele săptămâni nu era considerat un caz social. Fiul său a cerut agravarea gradului de handicap în timpul internării. Pacientul, care a suferit un AVC, ar fi trebuit să fie eliberat după câteva săptămâni, dar a rămas internat pentru aproape un an.
Situația pacienților neliniștiți din spitalele din București este alarmantă și necesită o atenție imediată din partea autorităților și a societății civile. Fără un sistem eficient de asistență socială, fără adăposturi adecvate și fără finanțare suficientă, pacienții rămân în situații de abandon, lăsându-i pe cei care se află în nevoie să se confrunte cu incertitudini și speranțe întârziate.
Pentru a face față acestor provocări, este esențial să se consolideze resursele, să se optimizeze procedurile de transfer și să se asigure că toți pacienții beneficiază de sprijinul necesar pentru a-și reconstrui viețile.
Sursă: HotNews