Cine verifică independent dacă mâncarea din România este cu adevărat sigură?
Cine ne asigură cu adevărat că mâncarea pe care o mănâncăm zilnic este sigură? nu nimeni nu verifică independent ce mănâncăm.
Ultimele știri
Ilie Bolojan cere indexarea pensiilor și salariilor în 2027, la pachet cu tăieri drastice de cheltuieli
Gest impresionat după cursa de coșmar Flydubai: Ambasada Israelului în România laudă un adevărat erou
TollRo în funcțiune: ce se schimbă pentru șoferi de la 1 octombrie
Execuție eșuată a condamnată la moarte Christa Pike, transportată la spital în agonie inutilăDepindem doar de onestitatea firmelor, fără un sistem real de control extern.
În magazinele din România, unitățile de alimentație publică, farmaciile sau serviciile de catering, produsele ajung pe rafturi în mare parte doar pe baza documentelor furnizate de producător. Nu există o a doua sau a treia verificare. Magazinul primește stocul pe baza unor certificate eliberate de laboratoarele interne ale fabricilor, nu de entități neutre. Aceste documente sunt adesea eliberate fără o analiză reală, doar pe baza de declarații.
Situația este mai grăitoare deoarece numărul laboratoarelor acreditate oficial prin RENAR, conform standardele europene și legii naționale, este foarte mic. Pe piața locală, este permis să se folosească rezultatele din laboratoarele proprii ale producătorilor. Aceasta creează o dependență totală de auto-declarare. Autoritățile care ar trebui să verifice conformitatea loturilor nu îndeplinesc de multe ori obligațiile lor, omîtând controlesle necesare.
Orice produs – de la salamuri și brânzuri, iaurturi, până la puiul proaspăt – poate conține neconformități, iar diferența dintre ce spune legea și ce se întâmplă în realitate este mare.
Sistemul actual include mai multe tipuri de laboratoare cu acreditări variate
Sistemul actual include mai multe tipuri de laboratoare cu acreditări variate, iar lipsa unui control coerent și strict generează mare incertitudine despre ce consumaţi de fapt. Problema nu se oprește la produs: ambalajele – cutiile de pizza, vasele termice pentru supă, membranele de la mezeluri – nu sunt verificate nici ei. Odată ce un lot ajunge în magazin cu un buletin de analiză de la un laborator intern, nimeni nu mai revizuiește nimic.
Pentru produsele importate, situația este încă mai slabă. Documentele de analiză sunt disponibile doar în limba țării de origine și, de obicei, doar pentru primul lot. Loturile următoare adesea nu au niciun document de analiză, lăsând o gapă mare în lanțul de control. Un alt punct slab este transportul și depozitarea: apa plată sau minerală, de exemplu, trebuie păstrată la 15 grade Celsius, dar multe contracte cu transportatorii nu precizează această temperatură, riscând să se degradeze produsul în drum.
Experții în protecția consumatorilor spune că există o prăpădie între ce prevede legea și ce se întâmplă pe piață. Majoritatea buletinelor de analiză provin din laboratoarele interne ale producătorilor. După ce produsele părăsesc fabrica și ajung în magazine, nimeni nu mai verifică dacă sunt conform. Problemele cu mâncarea sau produsele cosmetice devin publice doar când apare o boală, o reacție sau un scandal. Doar atunci începe verificarea riguroasă – de obicei în urma unor investigații ale ONG-urilor, jurnaliștilor sau grupelor de consumatori care testează produsele pe cont propriu.
În final, siguranța alimentară nu depinde de un sistem de stat constant și eficient, ci de atenția privată a firmelor.
Dreptul la o mâncare sigură rămâne în mâinile celor care o produc, nu în cele ale celor care ar trebui să o controleze.
Sursă: jurnalul
Conținut scris de redacția noastră actesidrepturi.ro / Diana Scarlat și asistat AI.