Reguli noi pentru rambursarea TVA și riscul fiscal pentru companii

Măsurile anulează verificările fiscale?

Implementarea unor mecanisme riguroase pentru recuperarea sumelor achitate ca TVA, instituite în ultima perioadă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, impune o redefinire a modului în care organizațiile își gestionează expunerea la risc fiscal. Această nouă abordare extinde spectrul de analiză, permițând instituțiilor statului să nu se oprească la simpla verificare a statutului legal al entității solicitante sau al partenerilor săi comerciali, ci să auditeze și divergențele existente între declarațiile depuse, datele stocate în platformele electronice de raportare și tendințele observate în cererile de restituire a fondurilor.

Ultimele știri

ÎCCJ. Verificarea achitării obligațiilor fiscale în cazul pronunțării hotărârii care ține loc de act autenticAdolescentul australian care plănuia atacul terorist la Sydney a declarat radicalizarea onlineFostul partener refuză să plătească pensia alimentară? Se vor putea executa silit și banii viitori, fără drumuriLimitele autorizației de regularizare sub imperiul Legii nr. 169/2026. Între inalienabilitatea domeniului public

În această dinamică, adoptarea unei metodologii de reconciliere fiscală continuă devine o strategie preventivă esențială, nu o formalitate administrativă rezervă exclusiv momentului închiderii bilanțurilor de raportare.

Modificările substanțiale aduse procedurilor de rambursare prin Ordinul ANAF nr. 1.123/2026 transmit un mesaj clar către mediul economic: evaluarea riscurilor fiscale captează o dimensiune mult mai largă, iar consistența logică a informațiilor furnizate de firme dobândește o pondere critică în decizia autorităților.

Până la adoptarea acestor norme, focalizarea principală a compartimentelor de finanțe s-a centrat pe exactitatea datelor din declarații, pe arhivarea corespunzătoare a documentelor care justifică tranzacțiile și pe verificarea calității partenerilor din lanțul de aprovizionare. Noul cadru normativ pune însă accentul pe necesitatea unei perspective holistice, integratoare. Simplul fapt că fiecare act izolat este corect analizat nu mai constituie o garanție de conformitate. Este imperativ ca fluxurile de date să fie corelate reciproc, inclusiv cu cele procesate prin intermediul sistemelor digitale puse la dispoziție de ANAF.

Această tranziție de la o verificare strict a partenerilor la o examinare a întregului ecosistem informativ reprezintă una dintre transformările cheie.

Conform reglementărilor actualizate, gradul de risc asociat unei solicitări de rambursare a TVA nu mai este determinat doar de istoricul fiscal al companiei care face demersul.

Autoritățile au puterea de a extinde perimetrul de investigare către furnizorii care contribuie masiv la volumul total al TVA-ului deductibil.

De asemenea, noile criterii de evaluare vizează discrepanțele dintre sumele de TVA declarate în decontul D300 și cele evidențiate prin intermediul sistemelor RO e-Factura și RO e-Case de marcat. Atenție specială se acorda și situațiilor în care valoarea solicitată pentru rambursare cunoaște o creștere bruscă comparativ cu perioadele precedente sau în care sunt aplicate ajustări financiare majore.

Această structură de analiză demonstrează că riscul nu se reduce la profilul de creditare a partenerilor comerciali, ci include și gradul de suprapunere dintre datele auto-declarate și cele stocate în bazele de date fiscale, existența unor diferențe explicable și capacitatea de a susține evoluția soldului de TVA prin activitatea economică reală.

Practic, relațiile comerciale, suportul documentar și datele transmise către stat trebuie examinate ca un ansamblu coerent.

În plan practic, disparitățile dintre declarații și modulele electronice nu semnalează automat o neregulamentare fiscală. Acestea pot rezulta din motive valide, dar devin puncte slabe ale conformității dacă nu sunt detectate în timp util, armonizate sau documentate prompt.

În astfel de circumstanțe, posesia simplă a facturilor și a altor documente justificative nu este suficientă pentru a dispela îndoielile inspectorilor.

Entitatea trebuie să fie capabilă să demonstreze, într-un mod logic și verificabil, traseul complet al unei operațiuni economice, de la momentul generării documentului sursă și consemnarea în contabilitate, până la transpunerea în rapoartele fiscale, asigurând simultan justificarea oricărei divergențe între sistemele implicate.

Ce vizează noile criterii de evaluare?

Importanța nu se limitează la cifra finală a rambursării, ci și la logica economică care stă la baza acesteia. Noua grilă de evaluare acorda o atenție deosebită creșterilor bruște ale sumelor cerute pentru returnare, precum și modificărilor cu impact major asupra acestora. O cerere de rambursare de valoare superioară față de istoric poate fi perfect justificată din punct de vedere economic. Aceasta poate reflecta investiții în parcuri tehnologice, extinderea liniilor de producție, achiziții strategice, fluctuații sezoniere ale afacerii sau dezvoltarea de activități care beneficiază de dreptul la deducere.

Din perspectiva managementului fiscal, este crucial ca argumentația economică să fie ancorată în date concrete și documente.

În cazul unei restituiri de amploare, firma ar trebui să poată prezenta o reconciliere detaliată a soldului solicitat, să identifice tranzacțiile-cheie care au contribuit la formarea acestei datorii și să explice deviațiile față de istoricul anterior.

Aceași disciplină analitică este recomandată și în situația corecțiilor repetitive ale erorilor materiale. O ajustare punctuală e justificabilă? Deși o ajustare punctuală poate fi justificabilă, frecvența ridicată a acestora sugerează necesitatea unei revizuiri a proceselor interne, a mecanismelor de control contabil sau a metodologiei de administrare a datelor fiscale.

În acest peisaj, departamentele de finanțe ar trebui să transcende rolul de verificator al declarațiilor înainte de depunere, transformând reconcilierea într-un proces structurat, cu atribuții bine definite și o documentare exhaustivă a tuturor neconcordanțelor.

Înainte de a solicita banii înapoi, companiile trebuie să armonizeze datele din decontul D300 cu registrele contabile și jurnalele de TVA, să compare aceste informații cu cele din RO e-Factura și RO e-Case de marcat, să arhiveze justificările pentru ajustări și variații majore, să evalueze profilul furnizorilor critici și să implementeze soluții tehnice care să permită trasarea oricărei tranzacții de la factura originală până la raportarea fiscală finală.

Aceste măsuri nu anulează posibilitatea unei verificări fiscale de rutină, nici nu oferă o garanție absolută a termenelor de plată. Totuși, ele contribuie semnificativ la identificarea precoce a problemelor și la construirea unei poziții fiscale solid documentate. Recuperarea TVA-ului devine astfel o componentă critică a strategiei de lichiditate. Pentru firmele care solicită sume mari sau recurente, consecințele nu sunt doar de natură juridico-fiscală. Etapele suplimentare de verificare pot amâna momentul efectiv al încasării.

Prin urmare, valorile estimate pentru rambursare trebuie integrate în prognozele de flux de numerar, un aspect vital pentru entitățile aflate în faze de investiții masive, cu marje de profit subțiri sau ale căror rezerve de lichiditate depind în proporție covârșitoare de recuperarea taxei.

Responsabilitatea pentru pregătirea unei solicitări de rambursare nu mai poate fi atribuită exclusiv echipei de contabilitate. Este necesară o sinergie strânsă între diviziile de finanțe, fiscalitate, achiziții și, acolo unde este cazul, tehnologia informației, astfel încât divergențele dintre sisteme să fie eliminate înainte de transmiterea datelor.

Această schimbare de paradigmen afectează conformarea fiscală în general. Noua regulă nu înseamnă că orice neconcordanță minoră este o abatere gravă sau că orice firmă care cere o sumă mare va fi inspectată automat. Activarea unui indicator de risc trebuie interpretată în contextul procedurilor legale.

Totuși, trendul este clar: conformitatea nu mai este simpla depunere la termen a formularelor și arhivarea hârtiilor.

Firmele trebuie să fie gata să explice logica datelor și să susțină, prin dovezi, atât tranzacțiile realizate, cât și dinamica poziției lor fiscale. Într-un mediu marcat de digitalizarea rapidă, verificarea periodică a consistenței datelor devine pilonul central al auditului intern.

Provocarea pentru companii nu este doar raportarea corectă, ci garantarea unității și coerentei informațiilor între sistemele operaționale, contabile și fiscale, astfel încât imaginea transmisă autorităților să fie unică și verificabilă.

Sursă: Juridice