Ce înseamnă de fapt „recalcularea” veniturilor?
Dezbaterile din ultimele săptămâni din mediul economic s-au învârtit în jurul unei teme fierbinți: poate sau nu ANAF să recalculeze cifra de afaceri a companiilor?
Ultimele știri
Ilie Bolojan cere indexarea pensiilor și salariilor în 2027, la pachet cu tăieri drastice de cheltuieli
Gest impresionat după cursa de coșmar Flydubai: Ambasada Israelului în România laudă un adevărat erou
TollRo în funcțiune: ce se schimbă pentru șoferi de la 1 octombrie
Execuție eșuată a condamnată la moarte Christa Pike, transportată la spital în agonie inutilăSubiectul a revenit în atenție după ce Fiscul a început să pună cap la cap date din diverse industrii și să le compare cu ce raportează firmele în acte.
Totuși, termenul de „recalculare” vehiculat în presă nu reprezintă o procedură nouă apărutăpeste noapte în legislație.
Codul de procedură fiscală pune pe masă două mecanisme total distincte. Primul se referă la estimarea bazei de impozitare, aplicabilă atunci când situația reală a unei firme nu poate fi descifrată din propriile documente contabile.
De la analiza de risc la controlul fiscal?
Al doilea vizează stabilirea din oficiu a dărilor la stat, o măsură care intră în joc doar dacă firma uită sau refuză să depună declarațiile la termen.
În primul rând, trebuie să facem o diferență clară: o simplă analiză de risc nu înseamnă automat o decizie de impunere. Prin Planul de reformă 2025-2028, ANAF a pus ochii pe impozitele principale și pe sectoarele economice unde evaziunea sau subdeclararea dau bătăi de cap.
Inspectorii folosesc un arsenal întreg de date: de la e-Factura, SAF-T și e-Transport, până la case de marcat, vămí sau chiar informații primite direct de la bănci.
Când și cum poate Fiscul să estimeze taxele?
Dacă sistemul descoperă discrepanțe între ce declară o firmă și ce arată fluxurile reale de numerar, compania poate fi etichetată drept un risc fiscal. Atenție însă: acest statut nu aduce bani în plus de plată overnight.
Este doar un filtru pe care ANAF îl folosește ca să trimită notificări de conformare, să ceară documente suplimentare sau să pornească controale antifraudă. Ca să ceară bani în plus, Fiscul trebuie să parcurgă o procedură legală strictă și să vină cu probe concrete.
Articolul 106 din Codul de procedură fiscală îi dă dreptul inspectorului să estimeze baza de impozitare, dar numai printr-o metodă rezonabilă și atunci când lucrurile sunt blocate. O astfel de situație apare când actele contabile sunt varză, incomplete, lipsesc cu deschidere sau nu sunt prezentate în timpul controlului.
Evident, estimarea nu se face după ureche.
Metodele legale folosite de inspectori?
Inspectorii sunt obligați să caute elementele cele mai aproape de realitatea economică din piață și să treacă negru pe alb în actul de impunere motivele, legea și criteriile folosite.
Conterior normelor din O. P.
A. N. A.
Media din industrie nu este lege absolută!
F. nr. 3.389/2011, inspectorii au la dispoziție mai multe pârghii de calcul: analiza surselor și a banilor cheltuiți, fluxurile de numerar, calculul marjelor comerciale, evaluarea volumului de produse sau servicii și analiza patrimoniului net.
De exemplu, metoda marjei ajută la estimarea veniturilor prin simpla analiză a vânzărilor și a costurilor, aplicând procente specifice fiecărui tip de business. Procentele respective pot fi luate chiar din datele istorice ale firmei, de la concurenți similari sau din statistici oficiale.
Un subiect intens dezbătut este dacă simpla medie a industriei este de ajuns pentru a-ți pune ANAF-ul în cap cu taxe suplimentare. Datele statistice sunt bune pentru context, dar nu pot sta singure la baza unei impuneri fiscale fără o analiză individuală serioasă a contribuabilului.
Analiza de risc este doar un semnal de alarmă pentru controale, nu o sancțiune pe loc, iar inspectorii trebuie să respecte legea pas cu pas atunci când emit decizii de impunere.
Sursă: contabilul.manager
Conținut scris de redacția noastră actesidrepturi.ro / Redactia Contabilul și asistat AI.