De unde vine curriculumul flexibil?
Curriculumul flexibil, cunoscut sub denumirea de opționale, traversează în spațiul educațional românesc o perioadă de transformare semnificativă, marcând aproape două decenii de existență.
Ultimele știri
Ilie Bolojan cere indexarea pensiilor și salariilor în 2027, la pachet cu tăieri drastice de cheltuieli
Gest impresionat după cursa de coșmar Flydubai: Ambasada Israelului în România laudă un adevărat erou
TollRo în funcțiune: ce se schimbă pentru șoferi de la 1 octombrie
Execuție eșuată a condamnată la moarte Christa Pike, transportată la spital în agonie inutilăInițial conceput ca instrument pentru adaptarea instituțiilor de învățământ la profilurile cognitive și interesele tinerilor, realitatea din aule arată că majoritatea elevilor se confruntă încă cu o paletă restrânsă de posibilități la momentul selectării acestor cursuri.
Implementarea a urmat o reorganizare fundamentală a planului-cadru, care a definit clar două axe distincte: partea obligatorie, reprezentând trunchiul comun, și zona flexibilă, cunoscută anterior ca curriculum la decizia școlii. Pe plan metodologic, aceste discipline au fost integrate în gimnaziu abia în anul școlar 1998‑1999, urmate de licee în anul academic imediat următor.
La acea vreme se nutră o perspectivă optimistă: noul segment curricular nu ar fi trebuit să fie o simplă adăugare cantitativă a unei ore suplimentare, ci o veritabilă reformă capabilă să individualizeze traiectoria fiecărui student.
Scopul era ca școlile să valorifice resursele locale și să introducă teme absente din programa clasică, creând astfel profile instituționale distincte. Aceste cursuri, suprapuse asupra ofertei standardizate de Ministerul Educației, presupuneau o consultare prealabilă a elevilor pentru stabilirea ofertei anului viitor.
În anii inaugurali, oferta includea teme sau capitole care nu se încadrau în grila obligatorie, dar și discipline complet noi sau abordări interdisciplinare.
Se studiau aprofundat materii deja cunoscute, demonstrând o flexibilitate remarcabilă: istoria diverselor religii, analiza comunității locale, opera marilor istorici, tehnici de comunicare publică, aspecte geopolitice sau demografice, metode de învățare și drepturile copilului.
Au apărut, de asemenea, domenii precum cultura civică, studiile europene, educația antreprenorială și cea media, unele având un caracter inovator.
Dinamica ulterioară a condus la integrarea unor astfel de cursuri în trunchiul comun, în timp ce altele, deși susținute vocal de mulți actori educaționali, s-au diluat în timp, devenind greu de recuperat în oferta actuală.
Cum afectează elevii aceste modificări?
Printre exemplele de succes, educația antreprenorială a obținut o programă aprobată în 2004, intrând în categoria disciplinelor obligatorii.
Similar, educația financiară și-a câștigat un loc la gimnaziu, iar consilierea și dezvoltarea personală au fost incorporate în trunchiul comun începând cu 2016.
Un punct critic, evidențiat frecvent de specialiști, este persistența absenței educației pentru sănătate din lista materiilor obligatorii. Această disciplină, adesea contrapusă religiei – materie studiată de la primar până la terminale – există de ani buni doar ca opțional, deși beneficiază de programe naționale.
Argumentul principal pentru menținerea ei în statutul actual este numărul considerabil de materii deja impuse, ceea ce împiedică trecerea ei la statutul de obligatorie pentru toți elevii.
Recent, mecanismul de selecție a suferit o revizuire legislativă importantă prin Legea educației nr. 198/2023. Aceasta a transformat „curriculumul la decizia școlii” în „curriculum la decizia elevului din oferta școlii”, subliniind rolul activ al studentului. Acum, elevul ar trebui să poată opta în funcție de propriile nevoi intelectuale, iar oferta să fie stabilită după consultarea părinților și a resurselor disponibile, permițând chiar organizarea pe module și asocierea de elevi din clase diferite.
În 2026, s-a aprobat o metodologie nouă, prin Ordinul nr. 3454 din 16 martie 2026, care detaliază riguros procesul de constituire a ofertei, criteriile de alegere, elaborarea și avizarea programelor, precum și monitorizarea implementării.
Regulamentul actual recunoaște trei categorii distincte de opționale: cele de aprofundare, care extind materia unei discipline existente; disciplinele noi, unde elevul poate alege chiar școala pe baza unei oferte specifice (exemplificate prin robotică, programare, astronomie sau dezbateri); și opționalele integrate, cursuri transversale concepute pentru rezolvarea unor probleme complexe, implicând multiple arii de cunoaștere.
Persistă însă întrebarea fundamentală dacă elevii exercită cu adevărat dreptul de a alege. Datele furnizate de un studiu al Institutului de Științe ale Educației, efectuat în perioada anterioară pandemiei, relevă o discrepanță substanțială între teoria libertății de alegere și practica din școli.
Rezultatele indică faptul că o proporție semnificativă de tineri și familiile lor sunt doar informate cu privire la o listă preestabilită de către direcția școlii, mai degrabă decât a participa activ la construirea ofertei educaționale.
Sursă: adevarul
Conținut scris de redacția noastră actesidrepturi.ro / Adrian Popa și asistat AI.