Proceduri

Dizolvarea și lichidarea simultană a unei societăți în litigiu: Decizia ICCJ 680/2025 și răspunderea nelimitată

Cosmin Tănase · 6 min citire
Dizolvarea și lichidarea simultană a unei societăți în litigiu: Decizia ICCJ 680/2025 și răspunderea nelimitată

Cum a evoluat procesul la instanțele inferioare?

În contextul incertitudinii juridice generate de practica frecventă a închiderii rapide a entităților comerciale, Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a marcat un punct de cotitură prin emiterea Deciziei nr. 680, datată 8 aprilie 2025. Această pronunțare clarifică statutul legal al responsabilității personale a membrilor unei societăți răspunzătoare limitat, atunci când aceasta este dizolvată și lichidată simultan, chiar dacă există dispute active.

Ultimele știri

Datele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilorDatele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilorSchimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscalăSchimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscalăCum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid completCum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid completPrimăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la blocPrimăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la bloc

Curtea supremă a stabilit că lista de situații considerate abuzive, reglementată în cadrul articolului 2371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, are un caracter enumerativ și nu exclusiv.

Acest text explorează implicațiile practice ale acestei abordări, concentrându-se pe utilizarea mecanismului din articolul 235 pentru firme care au obligații financiare contestate. Se analizează detaliile speței, logica juridică a Înaltei Curți, susținerea doctrinară și jurisprudența ulterioară a instanțelor de apel, oferind ghiduri esențiale pentru administratorii care planifică desființarea companiei și pentru creditori care se confruntă cu dispariția debitorului din circuitul economic.

Termeni-cheie: lichidare și dizolvare concomitente, articolul 235 din Legea nr. 31/1990, ## Fundamentul procedural și vulnerabilitatea declarațiilor standard

Această expresie este derivată direct din condiția impusă de articolul 235 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, care permite asociatilor să hotărască, concomitent cu dizolvarea, și modul de lichidare, cu condiția să fie de acord privind distribuirea și lichidarea patrimoniului și să asigure acoperirea datoriilor sau regularizarea lor cu acordul creditorilor.

Procesul se desfășoară în două faze distincte.

În prima etapă, ofițerul de registrare verifică valabilitatea formală a hotărârii și dispune publicarea acesteia în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, moment de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru opoziție, conform articolului 62.

În a doua fază, după expirarea termenului de opoziție sau, în caz de contestare, după soluționarea definitivă a acesteia, se depune cererea de radiere, însoțită de situația financiară de lichidare și de documentele contabile care atestă absența datoriilor.

Verificarea realizată de registrator se concentrează pe acte, nu pe realitatea economică subiacentă: o creanță care nu este înregistrată în evidențele contabile ale firmei nu este vizibilă în niciuna dintre cele două etape. Exact o astfel de creanță nevăzută a constituit punctul central al speței soluționate de Înalta Curte.

O companie (denumită ulterior creditoarea) a emis în luna aprilie a anului 2012 o factură în valoare de 46.444,20 lei către o altă firmă (debitoarea). Această sumă nu a fost achitată.

Creditoarea a obținut, la prima instanță, condamnarea debitoarei la plată, însă dosarul se afla în faza de apel când, la data de 5 aprilie 2019, cei doi asociati ai debitoarei, ambele fiind persoane juridice, au adoptat hotărârea de dizolvare și lichidare simultană, în temeiul articolului 235 alin.

(1). Societatea a fost ulterior radiată din registrul comerțului.

Ce logică juridică aplică Înalta Curte?

Creanța datorată de creditoare nu fusese înregistrată în contabilitatea debitoarei, iar în procedura de radiere s-a folosit o declarație a unui expert contabil care confirma inexistența oricăror datorii.

Rămânând fără un debitor vizibil, creditoarea a chemat în judecată, la data de 12 octombrie 2022, cei doi asociati, pe temeiul articolului 1349 și 1357 din Codul Civil și al articolului 2371 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, solicitând obligarea acestora la plata debitului principal, a penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată aferente litigiului anterior.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 395/C din 11 octombrie 2023, a admis parțial acțiunea și a obligat asociații, în solidar, la plata sumei de 46.444,20 lei pentru debitul principal, 78.119,14 lei pentru penalități și a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 253 din 22 octombrie 2024, a admis apelul asociaților și a respins acțiunea, invocând două argumente principale: cazurile în care (4), ar fi de natură limitativă, iar creditoarea nu a folosit remediiile puse la dispoziție de lege, respectiv opoziția la dizolvare (articolul 61–62 din Legea nr. 31/1990) și plângerea împotriva încheierii de radiere (articolul 6 din O. U. G. nr. 116/2009).

Înalta Curte, prin Decizia nr. 680 din 8 aprilie 2025 [1], a admis recursul creditoarei pentru motivul prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de Procedură Civilă, a casat în totalitate decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. La momentul redactării acestui material, nu avem informații dacă soluția pronunțată în rejudecare a fost publicată.

Natura normei și caracterul exemplificativ al listei Înalta Curte pornește de la calificarea articolului 2371 alin. (3) și (4), pe care îl definește ca reglementarea înlăturării protecției acordate asociaților care beneficiază de Textul este, în termenii Înaltei Curți, o aplicație specială a abuzului de drept reglementat la nivel de principiu prin articolul 15 din Codul Civil.

Această calificare nu este o simplă precizare de sistem. Dacă articolul 2371 alin.

(3) este o aplicație a articolului 15 din Codul Civil, atunci conținutul abuzului nu poate fi epuizat printr-o listă: abuzul de drept se constată în concret, în raport cu scopul exercitării dreptului și cu buna-credință, iar enumerarea legală nu poate avea decât rol ilustrativ.

Pe acest fundament, Înalta Curte reține că instanța de apel a aplicat greșit norma atunci când a considerat enumerarea limitativă: „Din interpretarea gramaticală a textului rezultă că exemplele menționate vizează cazurile cele mai relevante de abuz, respectiv confuzia de patrimonii și abuzul de bunurile sau creditul societății. Folosirea sintagmei «în special atunci când» justifică interpretarea […] potrivit căreia enumerarea este exemplificativă, fiind posibilă identificarea și a altor cazuri în care asociatul abuzează de caracterul limitat al” Înalta Curte notează, de altfel, că cele două interpretări „au fost adoptate în mod neunitar de instanțele de fond”, ceea ce explică și interesul deciziei dincolo de speță.

Raționamentul urmează îndeaproape teza susținută în doctrină de lectorul universitar doctor Manole Ciprian Popa încă din 2017, care, comentând aliniatul (4), arăta că aceste exemple și plasau mecanismul în continuarea principiului bunei-credințe din articolul 1361 din Legea nr. 31/1990, aplicabil tuturor formelor de societate: numai exercițiul cu bună-credință al drepturilor le garantează asociaților protecția ### Fapta ilicită: evitarea lichidării și a mecanismelor de insolvență

Al doilea punct al deciziei privește conținutul concret al abuzului invocat. Creditoarea nu a susținut că asociații și-au însușit bunuri ale societății sau că i-au diminuat activul, adică ipotezele enumerate de aliniatul (4). Fapta imputată a fost adoptarea hotărârii de dizolvare pe articolul 235 în timpul procesului, „cu evitarea procedurii de lichidare și în lipsa regularizării pasivului social în acord cu creditorii, pentru ca, după radierea societății debitoare, activul patrimonial să revină asociaților”.

Înalta Curte adaugă o observație care, în opinia noastră, constituie contribuția cea mai utilă a deciziei pentru practică: „În ipoteza inexistenței unui asemenea activ, această modalitate de dizolvare fără lichidare a făcut inaplicabile dispozițiile care impuneau inițierea deschiderii procedurii de insolvență (articolul 2701 din Legea nr. 31/1990).” Cu alte cuvinte, în ipoteza în care pasivul nu putea fi acoperit, modalitatea aleasă a făcut inaplicabile mecanismele articolului 2701 privind deschiderea insolvenței societății aflate în lichidare.

Alegerea articolului 235 în asemenea circumstanțe poate constitui un indiciu relevant al caracterului abuziv al conduitei, însă existența abuzului trebuie stabilită în concret de instanță. Înalta Curte nu a tranșat însă chestiunea. Întrucât fapta ilicită „se circumscrie exercitării dreptului asociaților la adoptarea hotărârii de dizolvare fără lichidare”, antrenarea Aceasta este sarcina instanței de rejudecare.

Sursă: Juridice

Lasă un comentariu