Când dosarul se naște abia în ultima zi: Accesul la instanță și umbra formalismului

Accesul la instanță sub umbra formalismului?

21 septembrie 2026, 06:06 | Antoniu Valentin POIENARU

Ultimele știri

Ilie Bolojan cere indexarea pensiilor și salariilor în 2027, la pachet cu tăieri drastice de cheltuieliGest impresionat după cursa de coșmar Flydubai: Ambasada Israelului în România laudă un adevărat erouTollRo în funcțiune: ce se schimbă pentru șoferi de la 1 octombrieExecuție eșuată a condamnată la moarte Christa Pike, transportată la spital în agonie inutilă

Acest text continuă analiza imparțialității obiective, dar pune accent pe latura practică a accesului la justiție.

Examinăm, prin prisma anonimizării datelor, un scenariu concret: o cerere de chemare în judecată trimisă electronic în timp util, apoi retrimisă repetat către adresele oficiale ale tribunalului, fără ca sistemul să confirme deschiderea unui dosar.

Abia în ultima zi permisă legal, documentul a fost introdus în baza de date ECRIS.

Analiza distinge clar momentul expedierii, cel al recepției și cel al înregistrării oficiale, punând sub lupă art. 183 din Codul de procedură civilă și art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

Provocarea accesului real la justiție!

Ridicăm problema transferării riscurilor administrative ale fluxului electronic asupra partii interesate. Deși înregistrarea la timp a șters efectul direct al întârzierii, dilema structurală rămâne nerezolvată. Dreptul de a te adresa justiției nu ar trebui să depindă de perseverența celui care a respectat regulile.

Termeni-cheie: acces la justiție, sistemul ECRIS, biroul de registratură, corespondență electronică, cerere de chemare în judecată, termene procesuale, art. 183 C. proc. civ. art. 94 din Regulamentul instanțelor, rigiditate formală, art. 6 CEDO, imparțialitate obiectivă.

În capitolul precedent, ne-am concentrat pe momentul în care disputa intra pe rolul instanței. După ce o sesizare disciplinară fusese clasată și o plângere respinsă, legislația oferea posibilitatea atacării hotărârilor la instanța competentă.

Obiectivul părea transparent: un tribunal trebuia să evalueze dacă absența recuzării, acordul unanim al completului de judecată și susținerea lipsei unei prejudicii concrete erau suficiente pentru a înlocui obligația independentă de a se abține de la soluționarea cauzei.[1]

Totuși, înainte ca instanța să poată transforma cererea de sesizare într-un dosar materializat, s-au întâmplat lucruri neașteptate. Ce ar trebui să fie o simplă operațiune administrativă într-un mediu digitalizat s-a transformat într-un lanț de retransmiteri, verificări telefonice și măsuri de precauție suplimentare. Din motive de confidențialitate, denumirea instanței, numele persoanelor implicate și numerele cauzei au fost ascunse. Faptele esențiale au fost menținute strict în limita necesarului pentru analiza juridică.

O cronologie care ar trebui evitată?

Cererea de sesizare a fost trimisă prin e-mail cu aproximativ două săptămâni înainte de expirarea termenului legal, către o adresă oficială a instanței, cu solicitarea explicită de a fi înregistrată și repartizată. Nicio confirmare nu a fost primită. După câteva zile, documentul a fost retrimis către adresa oficială a registraturii secției competente. Nici această a doua trimitere nu a generat un număr de dosar sau o dovadă de înregistrare.

A urmat o petiție administrativă adresată structurii de relații cu publicul și conducerii instanței, urmată de o nouă retransmitere electronică, de data aceasta cu copiere pentru membrii din aparatul secției. În ultima zi a termenului, după un apel telefonic în care s-a anunțat că demersul va fi îndreptat către registratură, dosarul rămânea invizibil public. Pentru a elimina orice incertitudine, partea interesată a trimis în aceeași zi întregul pachet și prin poștă, atașând dovada datei depunerii.

Ulterior, portalul instanțelor a afișat dosarul, având data înregistrării corespunzătoare ultimei zile a termenului.

Astfel, în cazul specific, nu vorbim despre o tardivitate deja consumată.

Registratura nu e o zonă juridică neutră!

Ne referim la o problemă instituțională mai incomodă: de ce a fost necesar ca o persoană care trimisese actul cu mult înainte de termen să repete operațiunea pe multiple canale și să recurgă la poștă în ultima zi, pentru a avea certitudinea existenței procedurale a acțiunii sale?

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor nu tratează înregistrarea cererilor de sesizare ca pe o activitate opțională.

Articolul 94 alineatul (1) precizează că actele de sesizare ajunse prin modalitățile legale se depun la registratură și, în aceeași zi, după stabilirea obiectului, primesc dată certă și număr în sistemul ECRIS.[2]

Regulamentul anticipează și situația în care acest lucru nu este posibil. Dacă, din motive obiective, actul nu primește număr ECRIS în ziua depunerii, acesta trebuie procesat cu prioritate a doua zi, cu aprobarea conducerii, întocmindu-se un proces-verbal și păstrându-se ca dată certă momentul depunerii la registratură.[3]

Această normă are o semnificație mai mare decât pare. Ea elimină ideea unui interval administrativ necontrolat între primirea actului și atribuirea numărului ECRIS. Dacă sistemul nu permite înregistrarea imediată, regula impune o procedură clară pentru a proteja dreptul părții.

Sursă: juridice

Conținut scris de redacția noastră actesidrepturi.ro / Antoniu Valentin POIENARU și asistat AI.