Deși dispoziția pare o limitare, formularea este altfel!
Natura efectivă a recursurilor Pinto în cazurile privind durata procedurilor în Italia - Hotărâri ale Curții din 29 octombrie 2026 [1] A.
Ultimele știri
Datele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilor
Schimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscală
Cum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid complet
Primăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la blocRezumatul cazurilor În ultimele săptămâni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat mai multe cereri referitoare la eficacitatea măsurilor de remediere prevăzute de Legea Pinto, care prevede despăgubirea prejudiciilor cauzate de durata excesivă a unei proceduri judiciare. 1.
Prima categorie se referă la cazurile în care nu a fost acordată nicio despăgubire la nivel național pentru durata excesivă a procedurii sau în cazul în care această despăgubire a fost limitată la valoarea cererii principale.
În hotărârea Camerei[2] din 29 octombrie 2026 în cauza Andreani et al. v. Italia (întrebare nr. 44596/18 și altele 2), Curtea a constatat că articolul 2a alineatul (3) din Actul Pinto nu constituie o cale de atac eficace.
Deși această dispoziție a fost redactată formal ca o limitare a compensației, formularea sa, împreună cu modul în care a fost interpretată și aplicată în prezenta cauză, au dus la o presupunere adecvată care funcționează în practică ca o presupunere obligatorie și absolută (neîntreruptă). Curțile naționale nu au examinat dacă compensația acordată a fost adecvată și suficientă în raport cu circumstanțele specifice ale cazurilor reclamantelor.
În schimb, articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Actul Pinto
În schimb, articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Actul Pinto, care a fost examinat de Curte în decizia comitetului din 24 septembrie 2026 din cauza Ferracane/Italia (întrebare nr. 17925/20), prevedea o presupunere relativă în temeiul căreia nu a fost acordată nicio despăgubire în cazul în care valoarea cererii principale era neglijabilă, ceea ce corespunde criteriului de admisibilitate al Curții în ceea ce privește absența unei prejudicii semnificative.
L. și alții/Italia (Decizia Comitetului din 22 octombrie 2026, pronunțată la 29 octombrie 2026, cerere nr. 60258/13), reclamantul nu a solicitat remedii interne deoarece consideră că orice compensație prevăzută de ea ar fi fost neglijabilă. Ce a decis Curtea în cauza respectivă? Prin hotărârea sa din cauza respectivă, Curtea a respins cererea de non-epuizare a mijloacelor de atac intern, constatând că aceasta nu poate înlocui instanțele naționale și nu poate specula cu privire la modul în care ar fi funcționat apelul în circumstanțe care nu au fost depuse autorităților naționale. 2.
A doua categorie de cauze se referă la aplicarea de către instanțele naționale a articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Legea Pinto, care exclude plata despăgubirii pentru durata excesivă a procedurii în cazul în care reclamantul a fost găsit vinovat de utilizarea greșită a unei acțiuni în sensul articolului 96 din Codul de procedură civilă.
Prin hotărârea sa din 29 octombrie 2026 Mendicino și alții/Italia (întocmai 78000/16 și alții 3), Curtea a hotărât că dispoziția în cauză nu era, ca atare, ineficientă. 3. În cele din urmă, a treia categorie se referă la eficacitatea remediului prevăzut de legea Pinto în cazul unei proceduri fiscale care durează prea mult.
În hotărârea din 8 octombrie 2026 din Camera din cauza Grassucci et al./Italia (solicitări nr. 12952/13 et al. 4), Curtea a constatat că remediul care permite persoanelor fizice să depună plângeri cu privire la prelungirea excesivă a unei proceduri judiciare în materie fiscală este ineficient datorită interpretării actului Pinto de către instanțele naționale, care au respins cererile de despăgubire ale judecătorilor care au introdus acțiunea, pe motiv că articolul 6 din convenție nu este aplicabil în ceea ce privește aspectele sale civile sau penale.
Sursă: Juridice