Ce au decis instanțele UE pe 16 februarie 2022?
Sediul instanței de primă instanță a Uniunii Europene este situat în cartierul Kirchberg din Luxemburg, între două bulevarde, unul dintre care poartă numele lui Konrad Adenauer, unul dintre inițiatorii Uniunii Europene. Acesta declara, în contextul înființării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului: În ultimele decenii și secole, cărbunele și oțelul au jucat un rol distructiv în conflictele dintre popoarele Europei, deoarece erau utilizate pentru fabricarea armelor.
Ultimele știri
Proceduri de selecție competitive la Ministerul Justiției - concursul pentru selecția magistratului de legătură
Concert omagial dedicat tenorului și avocatului Ion Dacian - 9 decembrie 2026, Ateneul Român
Securitatea, fiabilitatea și flexibilitatea, principalele criterii în alegerea soluțiilor de rețea pentru companii
Modificarea Legii privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salarialeSă sperăm că, astăzi, cărbunele și oțelul le vor uni, în modul de a gândi și de a acționa[1].
După o evoluție care s-a întins pe parcursul a aproape opt decenii, ceea ce unește astăzi statele membre ale UE sunt valorile fondatoare enumerate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
Potrivit articolului 2 TUE, „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.
Statul de drept constituie, așadar, una dintre aceste douăsprezece valori, iar în literatura de specialitate[2] s-a susținut chiar că acesta ar fi primus inter pares, deoarece, în absența lui, celelalte principii ar putea deveni iluzorii.
Practică judiciară a Curții privind aceste principii s-a format în principal prin intermediul sesizărilor preliminare efectuate de instanțele naționale prin utilizarea mecanismului prevăzut de articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prin cereri de aviz în temeiul articolului 218 alineatul (11) TFUE, precum și prin acțiuni de anulare judecate în baza articolului 263 TFUE sau prin acțiuni de constatarea neîndeplinirii obligațiilor ale statelor membre în temeiul articolului 258 TFUE. Astfel, în Avizele 2/13, privind aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului[3] și 1/17, privind Acordul economic și comercial dintre UE și Canada[4], instanța a stabilit că „Uniunea dispune de un cadru constituțional propriu”, care include valorile fundamentale din articolul 2 TUE, principiile generale ale dreptului UE, prevederile Cartei drepturilor fundamentale, precum și textele tratatelor UE și FUE.
Respectarea acestor principii constituie, așa cum s-a precizat în decizia din 20 aprilie 2021, Repubblika[5], o condiție pentru exercitarea deplină a drepturilor derivând din tratate, statele membre neavând dreptul de a adopta măsuri care să producă o scădere a protecției acestor valori.
Deciziile din 16 februarie 2022, pronunțate de plenul Curții în acțiuni de anulare inițiate de Ungaria[6] și Polonia[7] împotriva Parlamentului și Consiliului, cunoscute ca „deciziile privind mecanismul de condiționalitate”, au permis instanței să sublinieze că valorile din articolul 2 TUE fac parte din însăși identitatea Uniunii ca sistem juridic comun al statelor membre. Ulterior, sesizată cu o acțiune de constatarea neîndeplinirii obligațiilor introdusă de Comisia Europeană împotriva Ungariei, prin decizia din 21 aprilie 2026, Valorile Uniunii[8], Curtea, reunită din nou în plen, a stabilit, pentru prima dată, o încălcare separată a articolului 2 TUE care poate fi invocat independent.
Cum protejează decizia din iunie 2023 independența judecătorilor?
În același timp, instanța a subliniat că principiile consacrate de această dispoziție nu sunt simple orientări politice, ci valori cu forță juridică obligatorie, care fac parte din însăși identitatea Uniunii și a căror respectare este impusă statelor membre.
Curtea a respins argumentele Ungariei, potrivit cărora aceste principii ar putea fi aplicate doar în temeiul articolului 7 din TUE, care este în esență un instrument politic, dat fiind că nu există o derogare aplicabilă în această materie de la regula competenței generale conferită Curții prin articolul 19 TUE pentru a apăra statul de drept. În plus, au fost analizate condițiile în care se poate stabili încălcarea de către un stat membru a articolului 2 TUE și s-a hotărât că doar încălcările vădite și deosebit de grave ale uneia sau mai multor valori comune pot duce la un asemenea rezultat.
În speță, legislația în litigiu, prin efectele sale, aducea atingere valorilor respectării demnității umane, egalității și respectării drepturilor omului, inclusiv drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, fiind astfel contrară identității înseși a Uniunii ca ordine juridică comună.
II. Statul de drept și principiul respectării identității naționale
Înainte de a oferi exemple jurisprudențiale cu privire la rolul Curții de Justiție în prezervarea statului de drept, se impun câteva precizări referitoare la relația dintre imperativul respectării valorilor enumerate la articolul 2 TUE și identitatea națională a statelor membre. Potrivit articolului 4 alineatul (2) TUE, „Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. […]” Existența unor valori comune statelor membre nu impune o uniformizare a modelelor constituționale ale acestor state și nici o structură identică a sistemelor lor judiciare, însă, în alegerea modelelor lor constituționale, statele membre sunt obligate să respecte cerințele care decurg pentru ele din dreptul Uniunii[9].
În acest sens, în decizia din 5 iunie 2023, Independența și viața privată a judecătorilor[10], în contextul reformei sistemului judiciar polonez din 2019, care a determinat Comisia să introducă o acțiune în neîndeplinirea obligațiilor de către Polonia, Curtea a statuat că nu se poate susține că cerințele care decurg din respectarea unor valori și principii precum statul de drept, protecția jurisdicțională efectivă și independența justiției, consacrate la articolul 2 și la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, sunt susceptibile să afecteze identitatea națională a unui stat membru, în sensul articolului 4 alineatul (2) TUE. Prin urmare, aceste cerințe nu pot fi considerate elemente ale „identității naționale” care, în temeiul articolului 4 alineatul (2) TUE, ar permite unui stat membru să se sustragă de la respectarea obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii.
De asemenea, în deciziile din 19 noiembrie 2024, Comisia/Cehia[11] și Comisia/Polonia[12], în contextul refuzului acestor state de a acorda cetățenilor Uniunii care nu aveau cetățenia respectivelor state, dar care aveau reședința pe teritoriul lor, dreptul de a deveni membri ai unui partid politic, Curtea a reafirmat această limită a identității naționale. Aceasta a subliniat că articolul 4 alineatul (2) TUE trebuie interpretat în coroborare cu celelalte dispoziții de aceeași valoare juridică, în special cu articolul 2 TUE.
Printr-o serie întreagă de hotărâri – precum Boriss Cilevičs [13], Sayn-Wittgenstein[14], Coman[15] – s-a pus în evidență modul în care diferite aspecte referitoare, de pildă, la limba oficială a statului membru, la numele de familie al persoanei sau la starea civilă, respectiv la instituția căsătoriei, țin de identitatea națională și intră în competența statelor membre.
În același timp, trebuie acceptat că articolul 4 alineatul (2) TUE nu poate justifica îndepărtarea statelor membre de la valorile fondatoare ale UE prevăzute la articolul 2 TUE sau încălcarea acestor valori[16]. În acest sens, s-a remarcat că, din perspectiva statului de drept, este pur și simplu imposibil ca un stat membru să invoce propria identitate națională pentru a justifica o derivă autoritară care subminează statul de drept, libertățile individuale și guvernanța democratică[17].
Sursă: Juridice