Anaf

Regimul de TVA aplicabil transferului de active – decizia UE din 12 octombrie 2026

Daniela Marinescu · 3 min citire
Regimul de TVA aplicabil transferului de active – decizia UE din 12 octombrie 2026

Ce interogări cruciale a adresat Curtea instanței?

În ediția din 12 octombrie 2026 a Seriei C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, a apărut hotărârea pronunțată de Camera a cincea a Tribunalului Uniunii Europene, într-un complet format din cinci magistrați, în dosarul cu numărul T-413/25, cunoscut sub numele de „Peckeger”. Această decizie, datată 2 septembrie 2026, a rezultat dintr-o cerere de trimitere preliminară formulată de Curtea de Conturi din Austria (Verwaltungsgerichtshof). Dosarul ilustrează conflictul juridic dintre un contribuabil identificat ca F R și administrația fiscală austriacă, reprezentată de Finanzamt Österreich.

Ultimele știri

Datele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilorDatele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilorSchimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscalăSchimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscalăCum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid completCum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid completPrimăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la blocPrimăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la bloc

Nucleul disputei vizează modul în care se impune TVA-ul în cazul transferului unor bunuri imobiliare construite.

Situația concretă implică un imobil care fusese închiriat cu plata TVA, permițând astfel deductibilitatea taxei, fiind apoi adus ca aport într-o societate comercială. Particularitatea rezidă în faptul că, în schimbul acestui aport, asociații nu au primit acțiuni sau părți sociale noi, contribuabilul rămânând singurul asociat.

Dezbaterile juridice s-au concentrat pe două axe principale: clasificarea corectă a acestei operațiuni în sistemul fiscal european și capacitatea persoanei impozabile de a se prevala direct de normele UE pentru a contracara o legislație națională considerată restrictivă.

Curtea de trimitere a adresat instanței comunitare o serie de interogări cruciale. S-a pus problema dacă un stat membru care a optat pentru aplicarea derogării prevăzute la articolul 19 al Directivei 2006/112/CE are dreptul de a limita această regulă doar la anumite categorii de active economice sau la activități care generează venituri specifice.

De asemenea, s-a analizat dacă, în lipsa unei justificări clare din partea directivei, contribuabilul poate invoca direct textul european în fața autorităților fiscale naționale.

Un alt aspect esențial a fost stabilirea dacă aportul unui imobil, efectuat fără emiterea de noi titluri de proprietate societății, poate fi considerat o livrare de bunuri cu titlu oneros.

S-a confirmat efectul direct al art. 19!

În caz negativ, s-a verificat posibilitatea asimilării acestei operațiuni unei livrări oneroase prin prisma articolului 16 din aceeași directivă.

Tribunalul Uniunii Europene a oferit Mai întâi, s-a stabilit că articolul 19 din Directiva 2006/112/CE, adoptată de Consiliu la data de 28 noiembrie 2006, se opune unei legislații interne care restrânge aplicarea principiului conform căruia nu se consideră realizată nicio livrare de bunuri când activele sunt transferate către o persoană impozabilă. Astfel, statele nu pot limita această normă doar la aporturile de active din anumite sectoare de activitate, decât dacă o asemenea restricție este fundamentată prin unul dintre motivele explicate la articolul 19, paragraful 2.

În al doilea rând, s-a confirmat caracterul cu efect direct al primului paragraf al articolului 19.

Aceasta înseamnă că o persoană impozabilă are dreptul de a se prevala de această normă în fața instanțelor naționale, chiar împotriva autorității fiscale competente, atunci când legislatorul intern, anterior aderării la Uniune, a ales să aplice această derogare, dar i-a îngustat domeniul de aplicare la situații precise care nu intră sub incidența paragrafului 2 al articolului 19.

A treia concluzie clarifică natura juridică a operațiunii: aportul efectuat de o persoană impozabilă, care anterior a realizat închirieri supuse TVA și a beneficiat de dreptul de deducere, către o societate în care este asociat unic, fără atribuirea de părți sociale suplimentare, nu este o livrare de bunuri cu titlu oneros.

În sfârșit, s-a precizat că articolul 16 definește utilizarea bunurilor din patrimoniul economic, transferul gratuit sau orice altă utilizare decât cea legată de activitatea curentă, ca fiind o livrare cu titlu oneros. Prin urmare, aportul unui imobil supus TVA, care a fost obiectul unei închirieri, poate fi considerat o astfel de livrare oneroasă, conform definiției din această dispoziție.

Raționamentul curții a necesitat o interpretare sistematică a articolelor 2, 16 și 19 din Directiva 2006/112/CE pentru a armoniza aceste reguli.

Sursă: Juridice

Lasă un comentariu