De ce due diligence rămâne pasul-cheie în orice tranzacție de fuziuni și
Due diligence: momentul decisiv în fiecare negociere de fuziuni și achiziții
Ultimele știri
Datele medicale din cardul de sănătate sunt accesibile doar medicilor
Schimbări în procedura atragerii răspunderii solidare în Codul de procedură fiscală
Cum funcționează ceasul SOS pentru seniori: Ghid complet
Primăriile decid singure regulile pentru animalele de companie la blocPublicat la 04/08/2026 de Redacția
Autori: Miruna Enache, partener, conducător al departamentului de asistență fiscală în tranzacții, EY România Liliana Bușoiu, partener, lider al echipei de due diligence financiară, EY-Parthenon
În economiile dezvoltate, aproape nici o operațiune de achiziție nu are loc fără a trece printr-un proces rigoros de verificare.
În România, însă, un număr semnificativ de antreprenori continuă să trateze această etapă ca pe o formalitate burocratice sau ca pe un cost evitabil.
Totuși, în esență, analiza detaliată și multidisciplinară a unei societăți țintă nu este doar o procedură – ea este factorul care transformă o simplă intenție de cumpărare într-o investiție bine fundamentată, capabilă să susțină creșterea pe termen lung.
În cadrul unei tranzacții de tip fuziuni și achiziții (M&A), faza de due diligence reprezintă momentul în care se confirmă sau se infirmează dacă valoarea declarată a afacerii corespunde realității și dacă este susținută de performanțe constante și riscuri gestionabile.
Această etapă permite cumpărătorului să efectueze o separare clară între oportunitățile veritabile și amenințările potențiale ascunse, fie că se referă la aspecte financiare, fiscale, juridice, operaționale sau comerciale.
În statele cu economii avansate, aproape nici o negociere M&A nu se inițiază fără a fi fost prealabil supusă unui examen profund și sistematic. În contextul românesc, totuși, mulți lideri de afaceri persistă să vede verificările juridice și financiare ca pe o obligare formală sau ca pe un cheltuială suplimentară nejustificată.
În realitate, aceste verificări constituie instrumentul prin care un investitor determinează dacă prețul propus corespunde adecvat valoarea intrinsică a afacerii și, mai esențial, dacă riscurile identificate în cursul analizei pot fi acceptate, mitigate sau negociate.
Studiul practicii europene arată că majoritatea eșecelor în tranzacțiile M&A nu apar din cauza lipsei de interes sau de motivare strategică, ci din cauza descoperirilor întârziate: litigii neanunțate, datori fiscale nevăzute în bilanțe, contracte esențiale care se termină automat la schimbarea proprietății, sau o dependență critică față de un singur client sau furnizor.
În acest cadru, due diligence nu trebuie văzut simplu ca o fază intermediară, ci ca un instrument strategic de evaluare, de mitigare a riscurilor și de bază pentru negociere – un mecanism prin care se reduce semnificativ asimetria informațională între parti și se înlocuiește judecata bazată pe percepții cu unele fundamentate pe date concrete, analizate și validate.
Cum poate due diligence să fie momentul decisiv în fuzziunea și achiziția?
Procesul unei tranzacții M&A începe, de obicei, cu clarificarea strategiei de achiziție și cu identificarea unei ținte potrivite, urmat de discuții informale, preluarea primelor informații, evaluarea inițială a companiei și negocierea termenilor esențiali ale afacerii. Due diligence-ul are loc în fața semnării contractelor definitive și reprezintă etapa în care ipotezele care au dus la inițierea tranzacției sunt supuse unui examen minutios, din toate perspectivele relevante: financiară, fiscală, juridică, operațională și comercială.
Rezultatele acestei evaluări nu sunt doar informative – ele exercită un impact direct și adesea determinant asupra prețului final, asupra structurii tranzacției (de exemplu, prin includerea de clauze de garanție sau mecanisme de ajustare a prețului), asupra cerințelor de protecție solicitate vânzătorului și, în cazuri extreme, asupra decizii de a renunța la achiziție.
Din această perspectivă, importanța due diligence-ului în reducerea riscurilor asociate unei astfel de operațiuni este indiscutabilă.
Chiar dacă este doar una dintre componentele unui proces mai larg, ea joacă un rol central în managementul riscurilor, deoarece permite cumpărătorului să identifice elemente care, de obicei, rămân invizibile în analiza standard a situațiilor financiare: obligații fiscale nedeclarete, litigii pendente sau потенțială, clauze contractuale restricționiste, neeficientăți operaționale sau vulnerabilități în materia conformității reglementarilor. În esență, due diligence-ul funcționează ca un echilibrator al informației: el diminuează, și în unele cazuri elimină, disparitatea de cunoaștere dintre cumpărător și vânzător, transformând o decizie bazată pe impresii subiective într-o concluzie obiectivă, susținută de dovezi, măsurători și analiză critică.
De aceea, cea mai mare valoare a acestui proces nu constă în validarea atractivității unei oportunități de afacere, ci în descoperirea timpurie a factorilor care, dacă lăsati neadresați, ar putea afecta semnificativ rentabilitatea și stabilitatea investiției după încheierea tranzacției.
O definiție practică a due diligence-ului ar fi următoarea: el reprezintă un proces de analiză multidisciplinară, structurat și obiectiv, prin care cumpărătorul examinează în detaliu starea juridică, financiară, fiscală, comercială și operațională a unei societăți înainte de a efectua achiziția. Scopul principal nu este găsirea de motive pentru a abandona negocierea, ci măsurarea cât mai precisă a riscurilor existente și incorporarea acestora în structura tranzacției – prin intermediul ajustărilor de preț, stabilirea de garanții, definirea de condiții suspensive sau implementarea de mecanisme de compenzare pentru posibile pierderi viitoare.
În România, cadrul legal în care se desfășoară tranzacțiile privind societățile comerciale este format din Legea nr. 31/1990 privind societățile și comoriile comerciale, dispozițiile Codului civil, normele fiscale aplicabile și, în cazurile în care operațiunea poate afecta concurența pe piață, prevederile legislației privind controlul concentrațiilor economice, aplicate de Consiliul Concurenței și armonizate cu standardele Uniunii Europene.
Una dintre primele și cele mai critice decizii pe care investitorul trebuie să o ia este alegerea structurii tranzacției: dacă va achiziționa întreaga entitate juridică printr-un share deal sau doar o părți din activele și datoriile companiei printr-un asset deal. Această alegere nu este arbitră – ea depinde în mod direct de obiectivele strategice ale investiției, de nivelul de toleranță la risc al cumpărătorului și de implicațiile fiscale și juridice fiecărei variante.
De asemenea, esențial este să se determine momentul potrivit pentru a iniția o achiziție. Contrar credinței comune, cele mai reușite investiții nu apar necesar în perioade de creștere explosivă a venitului sau a profitului țintă.
Investitorii cu experiență confirmată tind să concentreze atenția pe trei categorii principale de oportunități: companii care prezintă un potențial de creștere sustentabilă pe termen lung, afaceri subvalorizate din cauza problemelor de gestionare temporară sau de undecăutare a pieței, și entități care, prin restructurare sau integrare, pot genera sinergii semnificative. În toate aceste scenarii, evaluarea de bază – analiza fundamentală – reprezintă factorul decisiv, mai important decât fluctuările pe termen scurt ale cifrei de afaceri sau a marjilor de profit.
O analiză de calitate nu se limitează la verificarea bilanțului contabil ci aprofundează capacitatea companiei de a genera fluxuri de casă constante, de a menține o calitate superioară a veniturilor, de a beneficia de un cadru de guvernanță corespunzător și de a managesc riscurile juridice, chiar și cele care nu apar evidente la prima vedere.
Doar prin această abordare holistică și orientată spre viitor se poate construi o baza solidă pentru o investiție care nu doar să respecte așteptările, ci să le depășească.
Sursă: TaxNews