Toți coautorii unei opere pot fi chemați în judecată pentru contrafacere
Cine sunt moștenitorii lui Claude Chabrol și Paul Gégauff?
CJUE. C-182/24 | SACD ș. a.
Cauza C-182/24, SACD ș. a. (Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală – Dreptul de autor și drepturile conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolele 2-4 și 8 – Directiva 2004/48/CE – Articolele 1-3 – Directiva 2006/115/CE – Directiva 2006/116/CE – Articolele 1, 2 și 9 – Articolele 17 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Căi de atac – Dreptul la o cale de atac efectivă – Reglementare națională care condiționează admisibilitatea unei acțiuni în contrafacere exercitate de unul dintre cotitularii dreptului de autor al unei opere cinematografice de introducerea în cauză a tuturor cotitularilor acestui drept) Instanța de trimitereInstanța de trimitere este tribunal judiciaire de Paris din Franța, adică o instanță judiciară de prim grad.
Litigiul principal a fost declanșat de moștenitorii lui Claude Chabrol și Paul Gégauff, care au introdus o acțiune împotriva distribuitorului și a altor părți, solicitând, între altele, despăgubiri pentru încălcarea obligațiilor contractuale și pentru contrafacerea dreptului de autor asupra unor filme, însă pârâții au invocat inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul că nu fuseseră introduși în cauză toți coautorii sau succesorii lor, deși reclamanții arătau că nu îi pot identifica ori localiza pe toți, având în vedere numărul filmelor, vechimea lor și decesul unor coautori.
ÎntrebareaÎn esență, instanța franceză a întrebat dacă dreptul Uniunii în materia dreptului de autor, a protecției proprietății intelectuale și a protecției jurisdicționale efective permite ca admisibilitatea unei acțiuni în contrafacere formulate de unul sau mai mulți cotitulari ai dreptului de autor asupra unei opere cinematografice sau colective să depindă de chemarea în judecată a tuturor celorlalți coautori ori succesori ai acestora, chiar și atunci când o asemenea cerință este foarte dificil sau practic imposibil de îndeplinit.
Cine poate fi chemat în judecată în litigiile privind drepturile de autor?
Decizia CJUEArticolul 8 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, articolul 3 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și articolul 1 din Directiva 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe coroborate cu articolele 17 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care condiționează admisibilitatea unei acțiuni în contrafacerea dreptului de autor asupra unei opere colective de introducerea în cauză a tuturor cotitularilor acestui drept, cu condiția ca interpretarea și aplicarea reglementării menționate să nu facă procedura prevăzută complicată în mod inutil sau costisitoare, aceasta netrebuind să facă
Instanța națională trebuie, în orice caz, să garanteze respectarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă consacrat la articolul 47 din cartă. Raționamentul CJUECurtea pornește de la o idee simplă, dar importantă. Directivele relevante, respectiv Directiva 2001/29, Directiva 2004/48 și Directiva 2006/116, obligă statele membre să asigure protecția efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală și căi de atac care să nu fie inutil de complicate sau costisitoare, însă nu reglementează în detaliu cum se exercită acțiunea atunci când există mai mulți cotitulari ai aceluiași drept.
Aici intervine autonomia procedurală a statelor membre. Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii nu impune un model unic de procedură, dar pune două limite ferme acestei autonomii. Prima este principiul efectivității, adică normele naționale nu trebuie să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii.
A doua este respectarea articolului 47 din Cartă, adică accesul real la o instanță și la o protecție jurisdicțională efectivă. De aici, Curtea construiește soluția de echilibru. Ea acceptă că o regulă națională care cere chemarea în judecată a tuturor cotitularilor poate urmări un scop legitim, și anume protejarea drepturilor celor absenți și evitarea unor hotărâri care i-ar afecta fără să fi putut decide dacă participă sau nu la proces.