Refuzul deducerii TVA pentru Mitcris Turism Plus în contextul suspiciunilor de fraudă fiscală
Al doilea aspect vizează cazul în care, la momentul contractării livrării?
În data de 12 octombrie 2026, Jurnalul Oficial al UE, secțiunea C, a publicat cererea de hotărâre preliminară depusă la 15 mai 2026 de Tribunalul Bihor. Autoritatea solicitantă este Comcas LJ 2000 Sprl, în rolul de administrator judiciar al Mitcris Turism Plus SA, acționând prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.
Tribunalul Bihor a formulat întrebări preliminare privind interpretarea articolelor 168 și 178 din Directiva 2006/112/CE, precum și a articolului 325 din Tratatul privind funcționarea UE. Dezbaterile vizează refuzul autorităților de a permite deducerea TVA și a impozitului pe profit, bazat pe suspiciuni neconfirmate de fraudă fiscală și pe comportamentul fiscal considerat inadecvat al furnizorilor.
Cazul abordează, de asemenea, interpretarea articolelor 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale, în contextul utilizării probelor obținute prin colaborarea informală dintre organele fiscale și cele de urmărire penală, fără un control judiciar asupra legalității obținerii acestora și fără o cale de atac pentru contribuabil.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene sub numărul C-702/26 și este încă în curs de soluționare.
Întrebările adresate Curții se concentrează pe mai multe aspecte esențiale. În primul rând, se verifică dacă dispozițiile menționate se opun unei practici administrative prin care autoritatea fiscală refuză deducerile pe baza unor prezumții simple, generate exclusiv de comportamentul furnizorilor, chiar dacă suspiciunile nu s-au confirmat în procedura penală, unde dosarul a fost clasat pentru lipsa dovezilor.
Cazul abordează, de asemenea, interpretarea articolelor 47?
Se analizează situația în care contribuabilul deține facturi conforme cu articolul 178 litera (a) și poate demonstra plata către furnizor și înregistrarea contabilă legală.
Al doilea aspect vizează cazul în care, la momentul contractării livrării, furnizorul era înscris în scopuri de TVA și era activ fiscal, iar plata a fost efectuată către acest furnizor. Se întreabă dacă dreptul la deducere poate? Se întreabă dacă dreptul la deducere poate fi refuzat în aceste condiții.
În al treilea punct, se examinează dacă autoritatea fiscală poate impune contribuabilului responsabilitatea pentru comportamentul fiscal presupus inadecvat al furnizorilor și ai furnizorilor acestora, când contribuabilul nu avea posibilitatea sau obligația de a investiga acest comportament.
Al patrulea întrebare se referă la posibilitatea ca un organ fiscal să emite o decizie de impunere executorie care refuză dreptul la deducere bazat doar pe o suspiciune de participare la fraudă, care urmează a fi verificată ulterior într-un dosar penal. Se subliniază că această decizie a provocat falimentul societății reclamante.
În fine, se analizează dacă articolele 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale se opun utilizării probelor obținute prin colaborarea informală dintre organele fiscale și cele de urmărire penală, fără un control judiciar asupra legalității lor și fără o cale de atac disponibilă pentru contribuabil. Aceste întrebări reflectă tensiunea dintre necesitatea combaterii fraudei fiscale și protecția drepturilor fundamentale ale contribuabililor.