Protecția inteligenței artificiale: drepturi și interese în era individualizării
Ce se întâmplă dacă AI-ul devine parte din viața ta?
Protecția inteligenței artificiale: drepturi și interese în era individualizării
În contextul actual, în care tehnologia de inteligență artificială devine tot mai strâns legată de viața fiecărei persoane, se impune o reevaluare a cadrului juridic de protecție. Nu ne limităm doar la datele personale, ci ne întrebăm ce alte interese merită a fi puse sub protecție legală odată ce un model de AI devine personalizat pentru un utilizator anume.
Într-o contribuție anterioară, publicată sub egida inițiativei Enti. nexus, am analizat posibilitatea ca un individ să dispună de trei tipuri de inteligență: cea biologică, cea artificială și cea sistemică.
Această triadă deschide o dilemă juridică esențială: ce interese ale subiectului dreptului ar trebui salvagardate când interacționează cu sisteme de AI care s-au adaptat specific la el?
Să începem cu problema continuității intelectuale. O persoană deține dreptul de a accesa și de a recupera informațiile personale stocate în sisteme, dar acest acces nu garantează neapărat menținerea structurii cognitive pe care a construit-o în timp prin colaborarea cu agenți AI.
Ce elemente trebuie păstrate pentru a putea continua activitatea intelectuală fără o ruptură bruscă?
Intrebația se concentrează pe capacitatea subiectului de a conserva, a recupera și a reporni utilizarea componentelor necesare menținerii unei continuități în relația cu inteligențele artificiale și cele sistemice.
Punctul de plecare natural rămâne protecția datelor personale, dar este necesar să verificăm dacă acest cadru este suficient pentru a acoperi interesele mai largi ale persoanei în raport cu capacitățile intelectuale individualizate. Rămâne de cercetat ce natură ar putea avea drepturile aplicabile, inclusiv posibilitatea existenței unor drepturi patrimoniale asupra configurațiilor unice ale acestor sisteme. Trebuie să facem o distincție clară între cele două obiecte ale protecției juridice. Datele sunt, în esență, informații stocabile și prelucrăriabile.
În schimb, inteligențele individualizate reprezintă capacități active de procesare a informațiilor și de generare de rezultate noi.
Această distincție definește domeniul intereselor protejate: în primului caz, e vorba de protecția în raport cu prelucrarea datelor care privesc persoana; în al doilea, e vorba de protecția în raport cu structura care permite exercitarea unor funcții intelectuale.
Individualizarea unui sistem de AI nu depinde neapărat de intenția conștientă a utilizatorului de a crea un sistem personalizat. Adesea, este propria platformă care adaptează funcționarea pe baza interacțiunilor continue cu individul, chiar dacă acest ultimul nu a urmărit explicit constituirea unei entități separate. În asemenea cazuri, analiza juridică trebuie să stabilească în ce condiții subiectul dreptului ar trebui protejat atunci când platforma sau terți utilizează capacitățile astfel formate. Această analiză este de natură conceptuală și juridică: identificăm interesele în cauză, evaluăm protecția existentă și verificăm dacă sunt necesare garanții suplimentare. Analogia cu protecția datelor servește doar ca punct de plecare, fără a presupune echivalența obiectelor protejate sau a drepturilor asociate.
De la informațiile despre persoană la inteligențele individualizate
Regulamentul (UE) 2016/679, cunoscut ca Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), definește datele cu caracter personal prin legătura lor cu o persoană fizică identificată sau identificabilă. Această legătură justifică un regim juridic care acordă subiectului drepturi asupra prelucrării informațiilor care îl privesc, printre care accesul, rectificarea, ștergerea și, în condițiile prevăzute de textul legal, portabilitatea.
Nu orice informație referitoare la un individ este creată de acesta. Nu toate datele sunt furnizate voluntar și nici nu se află neapărat în posesia subiectului. Totuși, legătura dintre informații și drepturile persoanei justifică intervenția protecției juridice.
Să presupunem că, prin participarea sa repetată la activitatea unor agenți AI, un individ contribuie la formarea unor capacități intelectuale unice, adaptate la profilul său. Aceste capacități pot fi apoi mobilizate pentru atingerea scopurilor proprii ale persoanei.
Dacă acceptăm existența unei asemenea individualizări, se ridică o întrebare suplimentară: în ce condiții subiectul ar trebui să beneficieze de protecție juridică în raport cu aceste capacități, inclusiv în situațiile în care nu a urmărit în mod deliberat constituirea unui sistem personal.
Ce spune GDPR despre datele tale în era AI-ului!
Ce poate pierde o persoană atunci când accesul la inteligența artificială individualizată este pierdut? Să ne întoarcem la exemplul unui avocat care lucrează cot la cot cu un agent AI. La început, juristul folosește tehnologia ca simplu instrument de documentare și analiză. În această fază inițială, interacțiunea sa cu serviciul nu a atins încă pragul de individualizare necesar pentru dezvoltarea unor abilități specifice. Schimbarea platformei nu ar însemna, așadar, pierderea unor capacități formate în timp.
Dar să presupunem că, de-a lungul timpului, avocatul construiește un agent cu un rol funcțional pe care îl menține și îl rafinează constant în practica sa. Agentul analizează argumente, caută contradicții, sugerează alternative și se bazează pe precedente și metode de lucru acumulate din activitățile anterioare. Juristul corectează ieșirile, stabilește criterii de evaluare, păstrează anumite raționamente și adaptează structura activității. La rândul său, contribuțiile agentului influențează modul în care avocatul abordează problemele juridice.
După o anumită perioadă, această structură poate dobândi o valoare intelectuală și practică considerabilă pentru cel care a contribuit la formarea ei.
O asemenea structură s-ar putea forma și fără ca avocatul să fi urmărit constituirea unui sistem. El poate folosi AI pentru sarcini profesionale, iar platforma poate selecta și organiza, în timp, informații, preferințe și repere desprinse din activitatea sa.
Dacă aceste elemente individualizează efectiv funcționarea, lipsa intenției distincte de a crea sistemul nu înlătură problema protecției subiectului.
Să presupunem însă că furnizorul tehnologic modifică unilateral funcționarea serviciului, elimină anumite facilități sau încetează să mai ofere acces la agentul respectiv. Ce pierde avocatul?
Poate pierde accesul la conversații, documente, instrucțiuni sau alte informații păstrate în sistem. Unele dintre acestea ar putea fi recuperate în temeiul drepturilor existente.
Pentru reluarea activității, poate conta nu numai recuperarea documentelor și a informațiilor personale, ci și păstrarea regulilor, a rolurilor și a legăturilor prin care acestea erau utilizate.
Asemenea elemente ar putea fi reprezentate într-o formă structurată, aptă să sprijine reconstituirea organizării pe o altă platformă. Problema este dacă persoana poate obține și reutiliza ceea ce este necesar unei asemenea reconstituiri. Trebuie să examinăm atât conținutul elementelor recuperabile, cât și drepturile în temeiul cărora acestea pot fi păstrate, transferate și utilizate.
Pentru a delimita problema de continuitate, putem compara două scenarii. Dacă avocatul poate recupera elementele necesare reconstituirii organizării și își poate relua activitatea fără o pierdere semnificativă, este posibil ca instrumentele juridice existente să fie suficiente pentru această problemă de continuitate.
Dacă însă elementele recuperabile nu sunt suficiente pentru reconstituirea organizării, trebuie să identificăm ce anume lipsește, cine controlează elementele necesare și ce interes are persoana în obținerea și reutilizarea lor.
Trebuie, de asemenea, să distingem pierderea organizării individualizate de simpla diferență de performanță dintre două modele artificiale. Nu orice dificultate de schimbare a unei aplicații reprezintă, așadar, pierderea unei inteligențe individualizate. Pentru continuitate, contează nu doar ce informații putem recupera, ci dacă putem reconstitui organizarea care le făcea utilizabile.
Aici se află distincția pe care propunem să o examinăm: protecția informațiilor și protecția capacităților intelectuale individualizate nu au neapărat același obiect.
Dreptul oferă deja mai multe forme de protecție relevante. GDPR oferă persoanelor fizice drepturi privind datele cu caracter personal, inclusiv în situațiile în care acestea sunt prelucrate prin sisteme de inteligență artificială.
Regulamentul reglementează deja profilarea persoanelor, inclusiv utilizarea datelor cu caracter personal pentru evaluarea sau anticiparea unor caracteristici individuale. Simplul fapt că o platformă construiește un profil nu justifică, în sine, o nouă categorie de protecție. Întrebarea suplimentară este dacă garanțiile existente protejează suficient și organizarea capacităților individualizate prin utilizarea acestor date.
În analiza relației dintre protecția datelor cu caracter personal și inteligența artificială, Daniel-Mihail Șandru evidențiază rolul constitutiv al datelor în sistemele de inteligență artificială și implicațiile aplicării GDPR în dezvoltarea și utilizarea acestora.
Această contribuție doctrinară oferă un punct de plecare consistent pentru extinderea cercetării către o dimensiune complementară a protecției persoanei: inteligența individualizată.