Plata cu cardul: Când nu mai este obligatorie emiterea bonului fiscal pentru comercianți
Care e diferența crucială între „emitere” și „tipărire”?
Noua legislație fiscală a adus o transformare semnificativă în modul în care comercianții interacționează cu clienții lor la casă, modificând radical percepția tradițională legată de bonul fiscal. Până recent, actul de a plăti cu cardul era condiționat automat de primirea unui document hârtie, dar această practică a devenit opțională pentru operatorii economici.
Totuși, această relaxare nu înseamnă dispariția totală a obligațiilor de înregistrare, ci doar renunțarea la etapele fizice de tipărire și predare, cu excepția cazurilor în care clientul o cere expres.
Schimbările majore au fost instituite prin Legea nr. 317 din 20 decembrie 2024, care a intervenit asupra Ordonanței de urgență nr. 28/1999. Această reglementare introduce un aliniat nou, respectiv (2¹) la articolul 1, prin care se face o distincție clară între regula generală și situațiile specifice tranzacțiilor electronice.
Conform textului anterior, orice operator economic care încasa sume, fie integral, fie parțial, atât în numerar, cât și prin carduri de credit/debit sau substitute de numerar, era obligat să utilizeze un aparat de marcat electronic fiscal.
Regula de bază, menținută la alineatul (2), stipula că utilizatorii emiteau bonurile și le înmâna obligatoriu cumpărătorilor, putând oferi și factură dacă aceștia o solicita.
Noava excepție legală stipulează că, în cazul încasărilor efectuate exclusiv prin carduri de credit sau debit, comerciantul nu mai are datoria de a imprima bonul fiscal nici de a-l înmâna clientului în mod automat. Dacă însă consumatorul dorește documentul, angajatorul este obligat să îl genereze și să îl ofere. Lipsa acestui hârtie tipărită nu le prejudiciază drepturile celor care cumpără produse sau servicii.
În esență, pentru individul obișnuit care finalizează o tranzacție prin intermediul băncii, extrasul de cont servesc drept probă validă a achiziției, având aceeași relevanță probatorie în fața legii.
Un punct crucial de clarificare este diferența dintre „emitere” și „tipărire”. Multe firme riscă să interpreteze greșit noul cadru normativ, considerând că, deoarece nu mai trebuie să tipărească bonul, pot să omită în întregime operațiunea din sistemul fiscal.
Aceasta este o eroare gravă. Legea a eliminat doar obligația de imprimare și înmânare fizică, dar a păstrat intactă obligația de fiscalizare a încasării. Astfel, tranzacția trebuie înregistrată în aparatul de marcat electronic fiscal (AMFE) conform regulilor existente, iar bonul rămâne documentul oficial generat de echipament.
Practica corectă impune ca firma să distingă clar între procesul de înregistrare fiscală a veniturilor și actul tehnic de tipărire pe hârtie. Exceptia din Legea nr. 317/2024 vizează strict ultima parte a procesului.
Sancțiunile aplicabile au fost, de asemenea, ajustate pentru a reflecta această noutate.
Dacă un client care plătește cu cardul nu solicită explicit bonul, faptul că acesta nu a fost tipărit nu constituie o contravenie și nu atrage după sine o amendă.
Situația se schimbă radical dacă clientul cere documentul și comerciantul refuză să îl emită.
În acest caz, conform alineatului (10¹) din articolul 1 al OUG nr. 28/1999, clientul are dreptul de a primi bunul sau serviciul fără a plăti contravaloarea acestuia.
Textul legal precizează că, în absența înmânirii bonului (cu excepția cazurilor prevăzute la alineatele 2¹ și 8), consumatorul este obligat să solicite documentul, iar refuzul duce la exonerarea de plată.
Deși pare o simplă formalitate, neînmanarea bonului la cerere este clasificată drept contravenție. Conform articolului 10, litera g) din OUG nr. 28/1999, fapta constă în neînmanarea bonului fiscal sau neeliberarea facturii la solicitarea clientului, atâta timp cât nu se califică drept infracțiune.
Ce alt aspect important aduce Legea nr. 317?
Sancțiunea pentru această abatere este prevăzută la articolul 11, alineatul (9), reprezentând o amendă aplicabilă persoanelor fizice responsabile, care oscilează între 1.000 de lei și 2.000 de lei.
Aceasta subliniază importanța respectării solicitărilor exprese ale clienților, chiar dacă regula generală a fost relaxată.
În paralel cu reglementările legate de bonul fiscal, există o intersecție importantă cu sistemul de facturare electronică.
Pentru societățile care emit facturi pentru încasări de la populație și le transmit prin platforma RO e-Factura, regulile aplicabile facturii și cele referitoare la bonul fiscal trebuie tratate separat.
Chiar dacă plata cu cardul scutește de tipărirea automată a bonului, obligația de a emite factură și de a o transmite prin sistemul electronic rămâne valabilă acolo unde este aplicabilă.
Prezența unei facturi nu înlocuiște neapărat fiscalizarea încasării prin AMFE dacă activitatea intră sub incidența OUG nr. 28/1999. Astfel, firmele trebuie să verifice dacă o anumită operațiune necesită ambele documente sau doar unul, evitând confuzia dintre cele două tipuri de înregistrare.
Un alt aspect interesant adus de Legea nr. 317/2024 privește automatele comerciale nesupravegheate.
Pentru echipamentele de acest tip, care funcționează exclusiv prin plăți cu cardul, s-a introdus o excepție distinctă: aparatul de marcat electronic fiscal nu este obligatoriu. Această regulă, găsită la articolul 3, alineatul (2³) din OUG nr. 28/1999, este diferită de cea aplicabilă magazinelor clasice unde se plătește la POS.
Mai mult, legea a modificat și articolul 319, alineatul (10), litera a) din Codul fiscal, incluzând livrările și prestările către populația efectuate prin aceste automate în cadrul regulilor de facturare.
Aceasta este o nuanță importantă pentru operatorii de automate care doresc să se asigure de conformitate legală.
Pentru a naviga cu succes prin aceste schimbări, este recomandat ca fiecare firmă să implementeze o serie de măsuri practice.
În primul rând, trebuie stabilite proceduri interne clare pentru gestionarea încasărilor cu card și pentru Personalul de la casă trebuie instruit corespunzător pentru a înțelege diferența dintre tranzacția care nu necesită tipărire automată și cea care trebuie înregistrată fiscal în AMFE.
Este esențială păstrarea unei concordanțe stricte între sumele încasate prin POS, extrasele bancare și înregistrările din aparatul de marcat, pentru a facilita eventualele verificări.
În plus, solicitările de factură trebuie tratate ca un flux separat, deoarece obligațiile specifice facturii nu au fost anulate de noul act normativ.
Firmele care exploatează automate comerciale trebuie să verifice atent dacă acestea rulează exclusiv pe baza plăților cu card; doar în această situație specifică se poate renunța la utilizarea AMFE.
Implementarea unor proceduri interne robuste și informarea personalului vor minimiza riscurile de sancțiune și vor asigura transparența operațiunilor financiare.