Noi reguli medicale pentru șoferi: Permisul poate fi refuzat sau retras din motive de sănătate
Evaluarea vederii devine mult mai riguroasă!
Noi reguli medicale pentru șoferi: Permisul poate fi refuzat sau retras din motive de sănătate
Noua legislație în domeniul aptitudinilor pentru conducere a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 22 octombrie, prin intermediul unui ordin emis de Ministerul Sănătății. Aceste schimbări aliniază cerințele fizice și psihice la standardele europene actuale, concentrându-se pe aspecte precum acuitatea vizuală, sănătatea mintală și influența consumului de alcool, droguri și medicamente asupra capacității de a conduce în siguranță.
O schimbare fundamentală constă în faptul că un diagnostic medical nu mai reprezintă automat un obstacol pentru obținerea sau reînnoirea permisului. În cazul anumitor afecțiuni, decizia aparține medicului specialist, care evaluază dacă șoferul poate fi pe drum fără a prezenta un risc pentru ceilalți participanți la trafic.
Dacă specialistul emite un aviz pozitiv, documentul de conducere poate fi eliberat sau prelungit, sub rezerva respectării unui program de controale periodice.
Evaluarea vederii devine mult mai detaliată și riguroasă.
Medicii vor examina nu doar acuitatea vizuală, ci și întinderea câmpului vizual, capacitatea de a vedea în condiții de lumină scăzută, reacția la lumini intense și la contrast, precum și prezența unei vedere duble.
Pentru șoferii de autoturisme și motociclete, există posibilitatea unei excepții: chiar dacă nu sunt îndeplinite integral criteriile de acuitate sau de câmp vizual, permisul poate fi acordat sau prelungit dacă un specialist confirmă că deficiența nu compromite siguranța circulației, după efectuarea unor evaluări suplimentare.
Situația persoanelor care au pierdut vederea într-un ochi este, de asemenea, lămurită în noul cadru normativ.
Ce se întâmplă cu cei cu istoric de probleme?
Aceștia pot obține dreptul de a conduce doar dacă ochiul rămas sănătos prezintă o acuitate suficientă și dacă medicul confirmă că pacientul s-a adaptat la noua realitate vizuală.
Hotărâtoare rămân gravitatea afecțiunii și concluzia medicului specialist, astfel încât nu orice problemă de vedere duce la retragerea permisului.
În ceea ce privește sănătatea mintală, normele acoperă atât afecțiunile psihice severe, cât și tulburările cronice care afectează procesul de luare a deciziilor, comportamentul sau capacitatea de adaptare. Când o boală este incompatibilă cu o conducere sigură, permisul nu se acordă și nici nu se reînnoiește.
O excepție este posibilă doar dacă medicul care tratează pacientul emite un aviz favorabil și stabilește un plan de monitorizare periodică, a cărui frecvență se ajustează în funcție de evoluția bolii și de starea clinică a individului.
Pentru persoanele cu istoric de probleme legate de alcool, se prevăz posibilitatea de a primi sau de a reînnoi permisul după o perioadă de abstinență, odată ce medicul confirmă intrarea afecțiunii în remisiune. Este necesar un aviz medical pozitiv și respectarea programului de urmărire fixat de specialistul responsabil.
Totuși, regula nu oferă o scuză generală pentru persoanele dependente: câtă vreme dependența sau tulburările induse de alcool prezintă un risc la volan, documentul de conducere nu se eliberează și nu se prelungește.
Noile regulamente abordează, de asemenea, impactul drogurilor și al unor medicamente asupra capacității de conducere. Persoanelor care consumă substanțe psihotrope sau care urmează tratamente care reduc atenția și reflexele li se poate refuza permisul. Sursele citate precizează că această regulă poate afecta și pacienții care iau medicamente pe bază de rețetă, în cazurile în care efectele lor sunt incompatibile cu o conducere sigură.
Pentru șoferii profesioniști, care conduc camioane și autobuze, cerințele medicale rămân mai stricte. Medicii trebuie să ia în considerare riscurile mai mari asociate cu vehiculele de dimensiuni mari și pot impune restricții specifice în funcție de tipul și severitatea afecțiunii.