Acte și Drepturi
Proceduri

Nicușor Dan, avertisment ferm din partea societății civile

Raluca Gheorghiu 21.04.2026

Nicușor Dan, alegi să schimbi sistemul sau să-l servești?

Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui este mesajul transmis lui Nicușor Dan de către 25 de organizații civice, într-o scrisoare deschisă care îl critică sever pentru modul în care își exercită mandatul. Semnatarii se declară profund îngrijorați de direcția în care președintele își desfășoară activitatea, subliniind că aceasta a fost câștigată pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja radicalizat.

Într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se bazează pe un contract social real. Este o interacțiune reciprocă, în care cetățenii aleg să susțină un candidat pe baza unor promisiuni clare. Acestea nu sunt doar declarații de campanie, ci obligații morale și politice. Solicitările noastre, pe care le-ați ironizat, nu sunt cereri arbitrare, ci se referă exclusiv la angajamentele pe care le-ați făcut.

Ați fost ales pe un val de speranță: promisiunea unui stat funcțional, fără ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice.

La aproape un an de la preluarea mandatului, constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acțiunile dumneavoastră continuă să susțină status quo-ul, afirmă semnatarii.

Organizațiile civice îi reproșează lui Nicușor Dan că deciziile sale indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, un mandat care a erodat încrederea publicului, a tolerat corupția și a amplificat tensiunile sociale și politice. Ați ales să nu acționați cu responsabilitate, ci să mimati cinismul specific celor pe care ați promis că îi veți combate.

Mai grav, ați tratat cu superioritate oamenii care au susținut activ schimbarea în bine, asumându-și costuri reale pentru a vă sprijini și acordându-vă încredere pe baza programului pe care l-ați prezentat, i se reproșează președintelui.

Nicușor Dan este criticat pentru deciziile luate în domeniul justiției, inclusiv numirile la conducerea marilor parchete, care au fost însoțite de o pledoarie amplă în favoarea unor magistrați a căror activitate anterioară nu este doar lipsită de rezultate și profesionalism, ci care au sabotat însuși actul de justiție. În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulți magistrați au semnalat recent disfuncționalități grave din sistemul judiciar, susținute de dovezi și informații din interior.

A eșuat Nicușor Dan să schimbe sistemul?

Aceștia și-au asumat riscuri reale, expunându-se în fața unui sistem judiciar represiv față de vocile critice, în speranța unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiții funcționale, echitabile și reformate.

În paralel, asistăm la o intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupți, prin eliberări succesive și anulări de pedepse.

Lipsa unei reacții ferme din partea instituției prezidențiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituțional de garant al statului de drept, afirmă semnatarii.

Aceștia subliniază și ezitările și reacțiile întârziate ale președintelui, în loc de claritate și fermitate în privința modului în care serviciile de informații au gestionat amenințările de tip război hibrid. De asemenea, în plan extern, poziționarea României a devenit oscilantă și lipsită de coerență strategică, fiind prea des aliniată unor oportunități de moment, în detrimentul interesului național pe termen lung, mai spun cele 25 de organizații și grupuri civice.

Societatea civilă își încheie mesajul către președinte cu un avertisment că riscă să rămână în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura: Numirile recente în fruntea parchetelor generale a unor persoane asupra cărora planează suspiciuni serioase de incompetență sau conexiuni cu rețele de interese – consolidează această direcție. Ele nu pot fi justificate nici prin criterii de profesionalism, nici prin cele de integritate. Prin deciziile și atitudinea dumneavoastră recentă, ați demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul care v-a susținut. Ați ales să minimalizați această ruptură, în loc să o corectați.

Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiționat de reforme reale și de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis.

La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscați să rămâneți în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura. Societatea civilă nu va rămâne spectator. Vom acționa, vom documenta și vom sancționa public fiecare decizie care trădează acest mandat. Nu vom accepta să fim păcăliți și disprețuiți prin promisiuni făcute doar pentru a fi uitate.