Momentul în care debitorul poate opri executarea imobiliară prin plata integrală a creanței
A fost executare silită asupra unui imobil?
Decizia nr. 23/2026, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit un punct de reper esențial în materia executării silite imobiliare. Publicată pe 18 septembrie 2026 și semnată de Ruxandra Dobrescu, decizia clarifică exact momentul până la care un debitor poate stinge integral obligația sa și opri procedura de executare.
Conflictul a pornit de la o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile, transmisă de Tribunalul Arad către instanța supremă. Judecătorii au trebuit să interpreteze articolele 850 și 863 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, concentrându-se pe sensul expresiei „până la adjudecarea bunului imobil”. Era necesar să se determine dacă această formulare se referă la momentul în care se încheie procesul-verbal de licitație și se desemnează câștigătorul, ori la momentul ulterior, când se emite efectiv actul de adjudecare.
S-a pus și problema dacă executorul judecătoresc poate opri procedura și refuza emiterea documentului final, dacă debitorul achită întreaga sumă datorată în termenul de 30 de zile acordat adjudecatarului pentru plata prețului.
Situația a avut loc într-o executare silită asupra unui imobil, unde o societate comercială a fost declarată câștigătoare la licitație. Înainte ca actul de adjudecare să fie emis, debitorul a consemnat integral creanța principală. Executorul a oprit executarea și a refuzat să elibereze actul de adjudecare, măsura contestată de adjudecatar. Instanța superioară a trebuit să decidă cine are razón.
Cum a integrat Instanta supremă jurisprudența Curții Europene?
În analiza sa, ÎCCJ a subliniat că termenul „adjudecare” are o dualitate semantică în legislație: desemnează atât momentul desemnării câștigătorului prin procesul-verbal de licitație, cât și momentul emiterii actului juridic final. Curtea a arătat că procesul-verbal de licitație se notează în cartea funciară, dar nu se intabulează sau se înscrie provizoriu. Conform articolului 881 din Codul civil, această notare nu transferă dreptul de proprietate, ci doar creează un raport obligatoriu. Rolul translativ aparține exclusiv actului de adjudecare, care, conform articolului 850 litera h) din Codul de procedură civilă, constituie titlul de proprietate pentru adjudecatar.
Instanta supremă a integrat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citând cauzele Mindek împotriva Croației și Rousk przeciwko Suediei. Acestea susțin că ignorarea plății integrale efectuate de debitor după adjudecare poate încălca dreptul de proprietate protejat de articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană.
Pe baza acestor argumente, s-a concluzionat că până la emiterea actului de adjudecare, debitorul rămâne proprietarul legal al imobilului urmărit.
El are dreptul de a opri executarea prin consemnarea integrală a creanței, a accesoriilor și a cheltuielilor aferente, indiferent dacă adjudecatarul a depus deja prețul în termenul legal de 30 de zile.
Această soluție confirmă că simpla desemnare a câștigătorului la licitație nu este suficientă pentru transferul proprietății. Transferul se materializează doar prin actul de adjudecare. Astfel, până la acest moment, debitorul își păstrează dreptul de proprietate și poate stinge datoria prin achitarea integrală, opriind astfel procedura de executare silită.