Judecătoria Buhuși a stabilit locuința minorului la tată și a respins deplasarea copilului în străinătate

Cum a început cazul: mama s-a mutat în Elveția, tatăl a rămas în România?

În ultimele luni, tribunalele din România au crescut atenția la detalii procedurale în litigiile familiale transfrontaliere. O decizie recentă a Judecătoriei Buhuși arată clar această tendință.

Prin Sentința civilă numărul 580 din 2026, judecătorii au echilibrat drepturile ambilor părinți, dar au pus accentul mai ales pe protejarea stabilității zilnice a unui copil de patru ani.

Hotărârea nu a validat doar poziția tatălui — a oferit și un model de aplicare corectă a cererilor reconvenționale în ordonanțele președințiale. Acest instrument procesual, adesea folosit pentru a forța schimbări rapide, a fost folosit aici pentru a bloca o cerere care putea destabiliza viața copilului.

Cazul a pornit de la o situație comună: după separare, mama s-a mutat în Elveția, iar tatăl a rămas în România. Copilul, un băiat de patru ani, a rămas în țară, integrat în grădiniță locală și sub grijă exclusivă a tatălui.

Mama, neîncântată de acest aranjament, a cerut o ordonanță președințială pentru program regulat de convorbiri video și, mai ales, pentru permisiunea de a-l lua pe copil în străinătate fiecare an, între 1 august și 31 august, fie la locuința ei din Elveția, fie într-un alt loc în România, dar cu prezență fizică constantă lângă ea în vara.

Tatăl a A argumentat că urgența invocată de mamă nu era bine fundamentată și că cererea de deplasare anuală în străinătate era prea largă, riscând să-i ia atribuii instanței de fond. A cerut, deci, stabilirea provizorie a locuinței minorului la el, în România, până la soluția definitivă a dosarului.

Această mutare procesuală a fost cheia.

Ce puncte esențiale a evidențiat Judecătoria Buhuși în analiză?

A permis judecătorilor să nu se limiteze la respingerea unei cereri, ci să creeze un cadru juridic solid pentru viitorul copilului.

În analiză, Judecătoria Buhuși a evidențiat câteva puncte esențiale.

Mai întâi, a subliniat că fără un reper juridic clar al locuinței, orice altă măsură — inclusiv vizitele sau comunicarea — devine fragilă și greu de aplicat.

Deoarece copilul trăia deja cu tatălui, care asigură continuitatea în îngrijire și educație, iar mama nu a putut demonstra un domiciliu stabil (încâtând chiar două variante posibile), instanța a considerat necesară admiterea cererii reconvenționale pentru a oficializa realitatea de fapt.

Un alt punct important a fost respingerea cererii mamei de a deplasa copilul în Elveția anual. Judecătorii au observat că formulația „în fiecare an” transforma o măsură temporară într-un drept recurent, ceea ce încălca articolul 997 din Codul de procedură civilă, care cere ca ordonanțele președințiale să aibă caracter vremelnic.

Mai mult, trei luni într-o străinătate la vârsta de preșcolar pot produce schimbări profunde în viața copilului, schimbări care ar putea deveni ireversibile dacă, mai târziu, instanța de fond ar decide că deplasarea nu era în interesul copilului.

Decizia s-a aliniat și cu postura Curții Europene a Drepturilor Omului, care consideră stabilitatea afectivă și continuitatea mediului de viață prioritare, exceptând cazurile cu motive grave de schimbare. Prin această sentință, Judecătoria Buhuși a protejat rutina zilnică a copilului, a blocat o manevră care l-ar fi putut destabiliza, și a demonstrat că cererea reconvențională este un instrument eficient pentru părinții care asigură îngrijirea zilnică — permițând securizarea juridică a minorului în fața cererilor de deplasare în străinătate.