Guvernul a acționat legal la eșalonarea restanțelor salariale ale magistraților

Cinci cetățeni români născuți între 1971-1986!

Instanția de la Strasbourg a emis recent o decizie definitivă, luată în unanimitate de un complet format din șapte judecători, care clarifică poziția legală a Guvernului României în controversata problemă a datoriilor salariale ale magistraților. Deși textul final al sentinței este disponibil provizoriu doar în varianta sa franceză, implicațiile acestei hotărâri sunt majore pentru sistemul judiciar din România.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins ca inadmisibile petițiile formulate de cinci judecători sau foști judecători, care susțineau că mecanismul de eșalonare a sumelor cuvenite prin sentințe definitive le violase dreptul fundamental la proprietate.

Mai important decât simplul rezultat procedural sunt, însă, argumentațiile juridice elaborate de instanța europeană, care pun sub semnul întrebării independența și imparțialitatea procesului decizional din anii anteriori.

Cazurile respective vizează cinci cetățeni români, născuți în intervalul cuprins între 1971 și 1986, cu domiciliul în localitățile Deva, Coaș și Sibiu. Toți aceștia au fost sau sunt activi în sistemul judiciar și dețin hotărâri favorabile pronunțate împotriva Ministerului Justiției și a instanțelor la care își exercitau atribuțiile, prin care erau obligați să primească anumite avantaje financiare.

Conform estimărilor reclamanților, sumele restante pentru fiecare dintre ei se ridică la valori semnificative: 60.000 de euro, 30.000 de euro, 107.454 de euro, 571.891,74 de euro și, respectiv, 381.868,12 de euro.

Această decizie marchează a patra oară când o instanță europeană sancționează politicile promovate de Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), figura centrală în disputa dintre magistrați și guvern.

Precedentele includ cauzele Lin I și Lin II, soluționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia prescripției Analiza istorică a conflictului, prezentată de CEDO, arată că tensiunile dintre puterea judecătorescă și celelalte ramuri ale statului datează din 2006. La acea dată, numeroase instanțe au început să acorde majorări salariale magistraților, bazându-se pe principiul nediscriminării, transformând aceste cereri într-un fenomen sistemic la nivel de Înalta Curte.

Această practică a încurajat judecătorii și procurorii să utilizeze această metodă pentru a-și crește veniturile, chiar dacă legislația formală care reglementa remunerația nu fusese modificată în consecință.

CEDO observă că jurisprudența Curții Constituționale și a ICCJ a contribuit esențial la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil salariilor funcționarilor din justiție.

Instanța europeană subliniază un aspect critic: atunci când magistrații erau chemați să decidă asupra componentelor propriilor salarii, participarea lor la adoptarea deciziilor crea un evident conflict de interese, unde interesul patrimonial personal putea influența exercitarea imparțială a atribuțiilor judiciare.

Statul nu poate invoca lipsa fondurilor!

Mai mult, Curtea remarcă că instanțele par să fi depășit rolul clasic de interpretare și aplicare a legii, generând impresia unui conflict de interese interinstituțional. Acest lucru reflectă o tensiune persistentă între puterea judecătorescă și puterile legislativă și executivă.

CEDO insistă asupra faptului că sarcina judecătorului național nu este aceea de a substitui autoritățile competente în alegerea politicilor bugetare și economice. Prioritățile de cheltuieli și alocarea resurselor publice aparțin exclusiv puterilor executive și legislative, care beneficiază de o largă marjă de apreciere în acest domeniu.

În contextul actualei crize, CEDO evidențiază că, pentru anul 2026, ICCJ și Parchetul General, în calitatea lor de ordonatori de credite, au solicitat alocarea unei sume totale de aproximativ 1.400.000.000 de euro cu titlu de restanțe neplătite, rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzile aferente.

Deși statul nu poate invoca în mod general lipsa fondurilor pentru a justifica neexecutarea sentințelor, CEDO califică situația din România ca fiind una excepțională. Această excepționalitate se manifestă prin amploarea și caracterul imprevizibil al obligațiilor financiare asumate de stat, precum și prin constrângerile economice și bugetare complexe cu care autoritățile au trebuit să se confrunte într-o conjunctură dificilă.

Instanța a constatat că măsurile de eșalonare, reeșalonare și amânare a plății creanțelor au fost adoptate prin acte normative previzibile, având la bază obiective legate de interesul general, precum reducerea cheltuielilor publice, reechilibrarea bugetului și redresarea situației economice naționale.

Într-o perioadă de criză economică acută, statele au dreptul de a lua măsuri necesare nu doar pentru remedierea imediată a deficitului, ci și pentru asigurarea sustenabilității financiare pe termen lung.

Evaluând impactul asupra reclamanților, Curtea recunoaște că sumele solicitate sunt considerabile. Cu toate acestea, veniturile lunare pe care aceștia le primesc sau le au primit sunt semnificativ mai mari decât salariul mediu din România sau media pensiilor, depășind chiar și indemnizațiile celor mai înalte autorități statale.

Prin urmare, CEDO nu a putut concluziona că acești magistrați fac parte dintr-un grup vulnerabil și că neplata integrală și imediată a sumelor îi privea de singurul mijloc de subzistență sau îi expunea riscului de a nu avea resurse suficiente pentru a-și asigura traiul.

Instanța a stabilit că reclamanții nu au reușit să demonstreze că neexecutarea integrală a hotărârilor în favoarea lor le-a impus o sarcină individuală excesivă.

Astfel, guvernul a acționat diligent și legal, iar eșalonarea sumelor nu afectează modul de viață al magistraților, având în vedere nivelul ridicat al salariilor percepute de aceștia.