Generalul Chelaru și viziunea sa pentru drapelul național

Drapelul va fi centrul unor ceremonii obligatorii pe 26 iunie!

În timpul activităților mele la diverse comitete și structuri internaționale, am purtat mereu cu mândrie tricolorul apropiat de inimă, bucurându-mă de fiecare victorie sportivă, de exemplu când David Popovici a urcat pe podium și s-a ridicat drapelul pe catarg. Un moment profund emoționant a fost și pe 22 decembrie 1989, când am ridicat un tricolor din care am decupat stema comunistă, un gest care a devenit pentru mine mai mult decât o simplă ceremonie – a fost o afirmație de identitate.

Nu consider că drapelul este doar o bucată de stofă; pentru mine reprezintă un simbol profund, încărcat de sens și respect.

Totuși, există o distanță semnificativă între această venerare autentică și tendința de a transforma drapelul într-un obiect de fetișism rigide, așa cum propune deputyul Mircea Chelaru, afiliat AUR și cunoscut pentru pozițiile sale rusofile. El compară, printr-o metaforă inspirată de o legendă rusă despre „generalul Iarnă” care aurait ajutat URSS-ul să vinçe naziștii în Al Doilea Răzog Mondial, la o „iarnă a minții” – o stare de rigiditate ideologică care, în opinia lui, ar trebui aplicată și la tratarea simbolului național.

În anul 2013, generalul Chelaru a suferit de o boală numită dacopatie virulentă, o stare pe care a discutat-o deschis cu Dănuț Diaconescu, în cadrul unor conversații în care au fost atribuite dacilor descoperiri fantastice – de la scobitoarele cu zbaturi până la măsurători mentale și chiar ochiul stâng. În acea perioadă, a asumat și titlul de „mare preot” într-o structură numită „Ordinul Suveran al Sfintei Fecioare Maria”, o entitate care amesteca creștinism, elemente traco-daciene, bioenergie, alchimie, concepte despre hiperboreeni și alte doctrină esoterice.

Am comentat acest fenomen într-un articol din Jurnalul Național!

Această grupare avea propriul regulament, o constituție scrisă, cotizații obligatorii, rituale de inițiere și pași simbolici de trecere prin grade. Membrii ei credeau ferm că „România e grădina Maicii Domnului” și se adresau unii către outros ca „cavalerii”.

Odinăcută din regulamentul lor era o disposiție care interzicea orice modificare a obiceiurilor, formulată astfel: „Cele mai importante obiceiuri sunt cele care nu pot fi schimbate niciodată”.

Am comentat acest fenomen într-un articol publicat în Jurnalul Național, la care lucram atunci, intitulat „Din ciclul cavalerii căpățânei pătrate: Marele preot Chelaru, filamentul ars al armatei române”. Un cunoscut mi-a sponsat apoi, cu o nuanță de avertisment: „Ai vedea că l-ai agitat pe general în mod grozav? Poate îți aranjează un blestem dacic”. Reacția mea a fost de surprindere – am repetat de trei ori „Zalmoxe-ajută!”, refleksul unui care se simte confrontat cu necunoscutul.

Nu m-a surprins că cineva cu un astfel de background a ajuns în parlament, loc unde conviesc multe personalități neobispuite.

În retrospectivă, am apreciat că, când a condus Marelui Stat Major al Armatei, nu a căutat răzbunare împotriva italieni, deși unele teorie conspiracy au sugerat că romanii l-au „victimizat” pe Decebal sau pe turci datorită unor atacuri trecutе împotriva lui Ștefan cel Mare. Aștept cu curiozitate să vedem ce propuneri viitoare va formula acest actor al vieții publice, чий stil combina elemente de militarism, misticism și nostalgie ideologică.