Excesele puterii judecătorești: o analiză critică

Jurisdicția: o eroare sau esența statului de drept?!

Jurisdicția judiciară, parte esențială a funcției publice într-un stat de drept, este un subiect complex. O înțelegere superficială a reglementării sale constituționale ar putea duce la confuzii, sugerând că justiția este o simplă eroare.

La fel, în absența unei reglementări clare a jurisdicției judiciare, s-ar putea crede că singura formă de jurisdicție este cea a instanțelor, redusă la o simplă mediere, departe de esența statului de drept.

Este imperios necesar ca, în contextul constituțional actual, să se definească precis autoritățile juridice și judiciare, inspirându-ne poate din modelul roman. Această claritate ar asigura exercitarea corectă a funcțiilor judiciare și ar delimita rolurile fiecărei instituții implicate.

Într-un stat de drept modern, chiar și în prezența celor mai rafinate libertăți individuale, modul în care sunt gestionate conflictele între persoane fizice și juridice – fie că vorbim de dispute, litigii sau alte cauze – trebuie să fie structurat ca o jurisdicție. Aceasta implică instituții specifice (organisme jurisdicționale sau cu activitate jurisdicțională) și proceduri clare, care încep cu stabilirea jurisdicției. Organizarea funcției jurisdicționale este o responsabilitate ce revine specialiștilor în drept, ca o componentă vitală a sistemului.

Articolul 21 (4) din Constituție și normele juridice subsecvente prevăd organizarea unor jurisdicții diferite de cele ale sistemului judiciar clasic, ceea ce este, desigur, un aspect fundamental. Atribuim jurisdicției sensul său clasic, tradițional: acela de a soluționa anumite litigii sau conflicte cu o pondere specifică în ordinea juridică.

Jurisdicția judiciară: o eroare sau esența statului de drept?!

Așa cum sublinia cultura juridică franceză – care a influențat profund sistemul nostru judiciar la mijlocul secolului al XIX-lea – „istoria jurisdicțiilor reunește trei parteneri: justiția, puterea politică și puterea strategică a statului, adesea în opoziție”.

Este evident că interesele sistemului judiciar, ale sectorului privat și ale comunității juridice nu sunt doar relevante, ci esențiale în contextul dreptului și jurisprudenței naționale.

Exercitarea unei jurisdicții culminează cu emiterea unui act judiciar, un act de autoritate publică. Acesta este, de fapt, o judecată jurisprudențială, o aplicare a legii ca primat normativ, conceptualizată doctrinal relativ târziu.

Ordinea judiciară, al cărei vârf este jurisdicția justiției, reprezintă o realizare istorică de o importanță capitală în construcția politică a exercitării moderne a puterii publice.

Se înțelege că statului îi este atribuită jurisdicția justiției, statul de drept fiind incompatibil cu judecăți considerate astăzi revoluționare, cum ar fi cele religioase, oligarhice sau arhaice.