Acte și Drepturi
Proceduri

ELCEN reface instalațiile afectate la CET București Vest printr-un amplu program de măsuri

Daniela Marinescu 19.06.2026

Au fost scoase din funcțiune două transformatoare de 25 MVA!

Program amplu de reparații și modernizări la CET București Vest

Electrocentrale București (ELCEN) a demarat un vast proiect de măsuri tehnice și investiționale pentru remedierea și refacerea instalațiilor electrice deteriorate în urma incidentelor din aprilie și mai 2026 la CET București Vest. Obiectivul principal este restabilirea funcționării normale a centralei între 15 octombrie și 15 noiembrie 2026.

În urma avariilor, două transformatoare de 25 MVA au fost scoase din funcțiune, iar diverse echipamente electrice auxiliare au fost afectate.

Pentru a aborda această situație, ELCEN a mobilizat rapid resursele tehnice și administrative necesare pentru a evalua prejudiciile, a identifica soluții și a iniția proceduri de achiziție în regim de urgență.

Pentru refacerea instalațiilor electrice din stațiile de 6 kV și 0,4 kV, precum și a echipamentelor electrice învecinate, s-a lansat o procedură de achiziție de urgență, la care au participat două dintre cele opt companii specializate invitate. Una dintre acestea a fost selectată pentru a realiza lucrările necesare, cu termen de finalizare până la 15 noiembrie 2026, și livrarea echipamentelor până la 15 octombrie 2026.

Contractul respectiv este pe punctul de a fi semnat.

Vor fi înlocuite transformatoarele deteriorate la CET București Vest?

În paralel, ELCEN a inițiat demersurile pentru înlocuirea transformatoarelor deteriorate.

Unul dintre acestea este deja în curs de reparație, iar pentru celălalt, se află într-un stadiu avansat al procedurii de achiziție de urgență pentru un transformator nou.

Scopul este de a repune în funcțiune ambele transformatoare în același interval, pentru a asigura funcționarea centralei în condiții normale pe durata iernii.

Pentru a spori nivelul de siguranță și a verifica starea infrastructurii electrice, s-au contractat lucrări de verificare a cablurilor electrice de medie și joasă tensiune.

De asemenea, în vederea asigurării alimentării unor consumatori critici în perioada de tranziție, ELCEN urmează să achiziționeze trei grupuri electrogene, cu termen de livrare estimat la 20 iulie 2026.

Contractul pentru aceste echipamente este în curs de semnare.

Suplimentar, compania pregătește documentația tehnică necesară pentru a contracta, în regim de urgență, lucrări suplimentare de mentenanță, verificare și evaluare a tuturor instalațiilor electrice din centrală, astfel încât acestea să îndeplinească cerințele de siguranță și exploatare înainte de repunerea în funcțiune.