Acte și Drepturi
Proceduri

Decizie importantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul școlii Mihai Eminescu

Raluca Gheorghiu 08.10.2026

Cum au reacționat cei 14 angajați la metoda de evaluare?

Un precedent judiciar semnificativ a fost stabilit în această zi de 8 octombie 2026, atunci când instanța supremă a Uniunii Europene, Curtea de Justiție, a emis o decizie crucială în dosarul identificat ca C-706/23, legat de situația juridică a școlii gimnaziale „Mihai Eminescu”. Concluziile adoptate clarifică modurile în care legislația comunitară impune respectarea principiului nediscriminării pentru personalul didactic care își exercită atribuțiile prin intermediul a două contracte simultane.

Conflictul inițial s-a cristalizat în perioada 2019-2022, când un grup de 14 profesori angajați permanent, cu normă întreagă, în unități de învățământ preuniversitar din teritoriul României, au acumulat o a doua sursă de venit prin contracte temporare, valabile în intervalul septembrie-iunie al fiecărui an școlar. Acestea erau bazate pe sistemul de plată pe oră, reprezentând o fracțiune din norma standard.

O problemă majoră a apărut în momentul calculului compensațiilor financiare pentru concediile anuale și al cheltuielilor de hrănire, deoarece instituția de bază a luat în considerare exclusiv documentul contractual principal, ignorând orele suplimentare prestate în cadrul acordului secundar.

Neîncetățindu-se cu această metodă de evaluare, cei 14 angajați, susținuți de structura sindicală de care aparțineau, au contestat situația în fața instanței locale, Tribunalul Vaslui. Judecătorii de prim grad au validat cererea solicitantă în anul 2023, recunoscând dreptul acestora la o reechilibrare financiară. Totuși, partea angajatoare a exercitat calea de atac, transmițând dosarul Curții de Apel din Iași. Instanța superioară, confruntându-se cu complexitatea normativă, a decis să suspende procesul și să formuleze o serie de întrebări preliminare către autoritățile judiciare europene.

Nucleul problemei juridice puse de Curtea de Apel viza stabilirea dacă regulamentele interne pot limita drepturile monetare ale unui salariat care combină activități, calculând-le doar pe baza angajării permanente, exclusiv. normele europene contrazic astfel de reglementări naționale restrictive.

Instanța europeană a reamintit, în preambulul hotărârii, existența unui drept fundamental al oricărui profesionist la o perioadă de repaus anual remunerat, care nu poate fi mai mică decât patru săptămâni. Acest angajament este considerat un pilon central al codului de drept social european, neputând fi ignorat sau diminuat, ci fiind limitat strict de parametrii indicați în directivele specifice privind organizarea timpului de muncă.

Ce a reamintit instanța europeană în preambul?

Esențial este faptul că, în timpul absenței pentru odihnă, suma percepută trebuie să mențină echilibrul salarial, plasând individul într-o poziție economică similară cu cea din zilele active.

În contextul specific al acumularii de contracte, Curtea a analizat detaliat acordurile-cadru referitoare la angajarea pe termen limitat și la programul redus, atașate directivelor 97/81/CE și 1999/70/CE. S-a concluzionat că fiecare persoană afectată de această dualitate contractuală se încadrează simultan în categoria „lucrător pe durată determinată” și în cea de „lucrător pe fracțiune de normă”.

De asemenea, compensația pentru masă a fost inclusă în definiția condițiilor de încadrare în muncă, fiind parte integrantă a salariului global.

Mai mult decât atât, instanța a subliniat că aceste acorduri interzic explicit tratamentul defavorabil aplicat celor cu contracte pe perioadă scurtă față de colegii cu angajare pe viață, sau celui cu program part-time față de cel cu program complet. Această interdicție reflectă aplicarea practică a principiului general al egalității de tratament.

Astfel, excluderea orei prestate în cadrul contractului secundar din formula de calcul a salariului de concediu a fost considerată o nerespectare a legislației supranaționale, impunând recalcularea drepturilor pe baza totalității efortului depus și a sumelor generate din ambele surse contractuale.