Curtea Constituțională confirmă: protecția specială a copilului infractor e constituțională

Se argumenta, de asemenea

Decizia nr. 429/2026 a Curții Constituționale a validat legalitatea dispozițiilor privind protecția specială a minorilor, respinzând excepția de neconstituționalitate ridicată în cadrul unui dosar penal legat de clasificarea unei cauze privind infracțiunea de distrugere.

Textul criticat provine din articolul 60, literă e) al Legei nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevede că minorul care a comis o infracțiune prevăzută de legea penală și care nu este subject responsabilității penale beneficiează de măsuri de protecție specială instituite de prezenta lege. Aceste măsuri includ plasamentul, plasamentul în regim de urgență sau supravegherea specializată, conform prevederilor legii.

Excepția de neconstituționalitate a fost formulată pe baza argumentului că dispozițiile respective lipsesc de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate, cerințe esențiale pentru calitatea actelor normative, conform articolului 1, 8, 21 și 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și în armonie cu jurisprudența Curții Constituționale privind criteriile de calitate ale legii. Se aducea că formularea vagă permite autorităților tutelare și magistraților să interpreteze diferit aplicarea măsurilor, ducând la înaplicarea unei măsuri de protecție specială – plasamentul – în contrast cu articolul 5 al Legei nr. 272/2004 și cu articolul 26, alineatul (1) din Constituție, care garantează dreptul la viața familială.

Se argumenta, de asemenea, că aplicarea obligatorie a acestor măsuri de protecție specială constituie o formă de discriminare față de minorul care a săvârșit o faptă penală, deoarece nu se bazează pe un criteriu obiectiv și rațional, ci pe o clasificare generală care afectează dreptul acestuia la viața familială, în sprijinul articolului 16 din Constituție și în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale privind protecția dreptului la viața familială.

Obiectul excepției a fost definit precis: dispozițiile privind copilul care beneficiează de măsuri de protecție specială, în special punctul e), care se referă la copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu este subject al responsabilității penale.

În analizarea sa, Curtea Constituțională a reamintit jurisprudența sa propriă, în special Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragraful 225, conform căreia respectarea legilor include și calitatea actelor normative, dintre care se numără previzibilitatea. Curtea a subliniat că orice act normativ trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a permite aplicarea coherente, astfel încât persoanele interesate să poată previza, în limitesle rezonabile, consecinzele unor acțiuni, chiar și cu ajutorul unui specialist. Totuși, Curtea a recunoscut că o precizie absolută este adesea nerealizabilă și că unele suplimente de flexibilitate nu afectează esențial previzibilitatea, citind în acest sens deciziile anterioare: nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 447 din 29 octombrie 2013 și nr. 385 din 6 iunie 2017.

Curtea Europeană a, de asemenea, subliniat că, datorită principiului generalității legilor

De asemenea, Curtea a ales în considerare poziția Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată în Hotărârea din 24 mai 2007 în cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, conform căreia semnificația noțiunii de previzibilitate depinde de contextul textului legal, de domeniul acoperit și de caracteristicile destinatarilor. A fost reținut că previzibilitatea nu excludesă necesitatea unui sfat juridic rezonabil pentru evaluarea efectelor unei acțiuni într-o anumită situație.

Curtea Europeană a, de asemenea, subliniat că, datorită principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate să prezinte o precizie absolută, iar tehnici precum referirea la categorii generale în loc de liste exhaustive sau utilizarea de formule vagi sunt acceptate pentru a evita rigiditatea excesivă și pentru a permite adaptarea la schimbările de circumstanțe. Funcția decizională a instanțiilor are rolul de a îndepărta incertitudinile privind interpretarea normelor, ținând cont de evoluția practicii, pentru a asigura coerentă aplicarea.

Aplicând aceste principii în cazul de față, Curtea a analizat dispozițiile contestate în lumina articolelor 54 și 59 din Legea nr. 272/2004 și a constat că, deși formularea poate părea puțin generală, nu lipseste de claritate esențială pentru a fi înțeleagă și aplicată corect de către autoritățile competente. Nu există dovezi că ambiguitatea textului duce la aplicații arbitrare sau discriminatorii, mai ales în contexte în care instanțiile judecătorești exercit controlul judicial și pot corecta eventualele deviații.

Curtea a, de asemenea, respins afirmarea că aplicarea obligatorie a măsurilor de protecție specială constituie o violare a dreptului la viața familială, explicând că aceste măsuri nu au ca scop sancționarea minorului, ci protecția și reintegrarea acestuia în mediul familial și social, în conformitate cu principiul cel mai bun interes al copilului, recunoscut și de jurisprudența sa.

Astfel, Curtea a concluzionat că dispozițiile contestae respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate necesare pentru a fi considerate constituționale, iar excepția de neconstituționalitate a fost respinsă în întregime.