Cine răspunde când sfatul juridic online se dovedește greșit?
Cum se adaptează profesia de avocat la realitățile online?
Responsabilitatea pentru sfaturile juridice digitale: cine răspunde când AI-ul greșește?
Într-o dimineață obișnuită, viața ne adesea ne pregătește surprize neașteptate.
Un alunecare pe gresia din baie, o clipă de neatenție în timp ce ne barbierim sau un telefon care aduce o veste șocantă pot schimba brusc sentimentul de securitate.
Nu este nevoie de evenimente spectaculoase pentru ca liniștea să fie ruptă; uneori, un gest greșit sau o decizie luate în grabă sunt suficiente.
În astfel de momente, prima problemă nu este găsirea imediată a unei soluții, ci înțelegerea de unde să începi și cui să te adresezi pentru ajutor.
Bunicul meu, cu înțelepciunea acumulată de-a lungul anilor, îmi spunea cândva: „O să vină momentul în care nu vei ști de unde să pornești. Atunci va trebui să găsești căi de ieșire.” Pe vremea aceea nu pricepeam pe deplin importanța acestor cuvinte. Astăzi mă întreb dacă acel punct de blocare nu se repetă mult mai des decât ne place să recunoaștem.
Aceeași vulnerabilitate se regăsește și în sfera dreptului.
Când primești un contract generat de o platformă sau un răspuns de la un sistem de inteligență artificială, întrebările esențiale nu sunt doar dacă soluția este rapidă sau ieftină. Trebuie să știi: cine a formulat răspunsul? Cine l-a verificat? Cine răspunde dacă se dovedește greșit?
Aceste întrebări stau la baza dezbaterii din jurul proiectului de lege B563/2026.
Ce încearcă să schimbe această inițiativă? B563/2026 este o propunere legislativă înregistrată la Senat pe 14 octombrie 2026.
Ea propune modificări la Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și adăugări în Codul civil. Proiectul se află încă în faza de procedură parlamentară. Nu este încă o lege în vigoare, iar textul său poate fi modificat prin dezbateri, avize și amendamente.
Pentru cetătorul obișnuit, inițiativa se poate rezuma la patru întrebări practice: – Cine este autorizat să ofere consultanță juridică personalizată? – Cine răspunde pentru un serviciu online sau pentru un răspuns generat de AI? – Cine trebuie să întocmească anumite tipuri de contracte? – Ce garanții există în procesele de mediere și în procedurile digitale?
UNBR prezintă acest proiect ca o adaptare a profesiei avocațiene la realitățile noi: servicii oferite online, documente stocate în cloud, utilizarea inteligenței artificiale și necesitatea intervenției juridice înainte de declanșarea unui litigiu. Din cealaltă parte, criticii atrag atenția asupra costurilor, asupra concurenței cu alte profesii și asupra riscului ca unele formulări să fie interpretate prea larg.
Înainte de a intra în analiza detaliată, sunt necesare trei precizări esențiale. Primul punct: B563/2026 este un proiect de lege, nu o normă în vigoare.
Al doilea: textul nu interzice orice formă de informație juridică și nu elimină utilizarea AI pentru informare proprie. Al treilea: proiectul nu prevede că orice contract redactat fără avocat este automat nul.
Această propunere poate fi citită și ca răspunsul lumii avocaților la transformările profunde din funcționarea societății românești.
Litigiile nu dispar, iar soluționarea lor implică adesea timp, cheltuieli și incertitudine semnificative. În același timp, activitatea antreprenorilor și a companiilor devine tot mai complexă. Contractele implică mai multe părți, obligații diverse, mecanisme de plată, platforme digitale și riscuri care nu sunt întotdeauna vizibile la semnare.
Ce faci când un contract este neclar?
Într-un asemenea context, intervenția juridică doar după apariția conflictului poate fi prea târzie.
Dacă un contract este neclar, dacă o obligație este prost definită sau dacă riscurile nu sunt analizate înainte de semnare, problema ajunge adesea să fie rezolvată în instanță, cu costuri și incertitudine pentru toți cei implicați. Poate că aceasta este una dintre lecțiile proiectului: uneori, cea mai bună soluție juridică nu este cea care câștigă un litigiu, ci cea care împiedică litigiul să apară.
De aici rezultă accentul pus pe prevenție.
Consultanța juridică, redactarea contractelor, negocierea și soluționarea amiabilă nu sunt prezentate doar ca servicii suplimentare, ci ca instrumente prin care conflictele pot fi evitate înainte să devină litigii.
Miza nu este doar eficiența profesiei de avocat. Este și calitatea relațiilor juridice dintre oameni, companii și instituții. Cu cât drepturile și obligațiile sunt mai clare de la început, cu atât scade riscul ca fiecare problemă să fie transferată către instanță. Prevenția juridică poate deveni astfel o formă de protecție pentru client, pentru antreprenor și pentru instanțele care nu ar mai trebui să soluționeze conflicte ce puteau fi prevenite printr-o analiză corectă de la început.
Unde se desparte informația de consultanță? Să presupunem că citești un articol despre clauzele unui contract de închiriere. Primești informație juridică generală. Dacă însă trimiți contractul unei platforme și primești recomandarea „semnează fără modificări” sau „elimină această clauză, pentru că în situația ta riscul este următorul”, te afli într-o analiză juridică individualizată.
Proiectul propune ca consultanța juridică să fie definită ca un serviciu personalizat care constă în furnizarea unei opinii sau a unui sfat, pe baza aplicării normelor de drept, cu privire la o situație juridică concretă.
În același timp, forma inițiatorului precizează că nu constituie consultanță juridică furnizarea de informații generale privind dreptul și nici activitățile de documentare, cercetare, publicare sau furnizare de instrumente juridice standardizate, în măsura în care acestea nu presupun analiza unei situații concrete. Juridic vorbind, criteriul este unul funcțional. Nu contează dacă răspunsul vine de la un om, de la o platformă sau de la un algoritm. Contează natura prestației: există sau nu analiza unei situații concrete și formularea unei recomandări individualizate?
Un ghid explică regula. Consultanța îți spune cum se aplică regula în cazul tău.
Această delimitare poate proteja clientul împotriva serviciilor prezentate drept „informare”, deși în realitate oferă recomandări personalizate fără un profesionist identificabil și fără un regim clar de răspundere. Dar tocmai pentru că delimitarea va avea efecte practice, textul trebuie să fie suficient de clar. O definiție prea largă ar putea afecta publicațiile și informarea juridică. O definiție prea îngustă ar putea lăsa neprotejată persoana care primește un sfat individualizat de la un furnizor care evită să își asume această calitate.
Poate inteligența artificială să explice legea? Cine răspunde pentru sfat? Este dificil să mai vorbim despre servicii juridice fără să menționăm rolul AI-ului. Un sistem AI poate rezuma o normă, poate compara două clauze și poate genera un model de document. Toate acestea pot fi utile. Situația devine mai sensibilă atunci când utilizatorul introduce date despre propria afacere, propria familie sau propriul litigiu, iar sistemul îi recomandă o conduită concretă.
Poziția favorabilă proiectului pornește de la o idee simplă: un răspuns care sună juridic nu este, prin el însuși, un serviciu juridic sigur. Un sistem automat nu oferă automat secret profesional, independență, obligații deontologice, asigurare profesională sau răspundere disciplinară. Utilizatorul ar trebui să știe: cine operează platforma; dacă răspunsul este generat automat; dacă există o verificare umană; cine răspunde pentru o eroare; dacă informațiile transmise beneficiază de secret profesional; și dacă serviciul reprezintă informare sau consultanță juridică.
Aceasta nu înseamnă că orice utilizare a instrumentelor AI ar trebui interzisă. Ar fi util ca textul să precizeze expres că utilizarea de către o persoană a unui instrument AI de uz general pentru propria informare nu constituie, prin ea însăși, prestarea unui serviciu juridic rezervat.
Linia relevantă ar trebui trasată între utilizatorul care se informează și furnizorul care oferă, ca serviciu, recomandări juridice individualizate către public. Un sistem poate răspunde în câteva secunde. Rapiditatea nu este însă același lucru cu răspunderea.
Ce se schimbă în materia contractelor? Un contract descărcat de pe internet poate părea suficient până când apare problema neprevăzută: plata întârzie, asociatul pleacă, partenerul nu livrează sau o clauză importantă se dovedește inaplicabilă.
Proiectul completează Codul civil cu o regulă potrivit căreia, atunci când legea cere pentru validitatea sau dovedirea contractului forma scrisă sub semnătură privată, înscrisul constatator ar urma să fie întocmit de avocat, dacă legea nu prevede altfel.
Regula privește situațiile în care forma scrisă este cerută de lege pentru validitate sau pentru dovadă. Textul propune reguli corespunzătoare pentru modificarea contractelor și pentru contractele încheiate prin mijloace electronice. Aici este necesară o precizare juridică importantă: Obligația de întocmire de către avocat și nulitatea contractului sunt două planuri juridice distincte.