Acte și Drepturi
Proceduri

Ce ne enervează #65 - Genul programului de guvernare: horror

Cosmin Tănase 07.11.2026

Opacitatea bugetară a executivului

Ce ne enervează #65 - Genul programului de guvernare: horror

În această ediție, Mihai Radu realizează cât de gravă e situația.

A ajuns săracul UDMR să spună un „nem” răspicat guvernării după metoda diplomatul. Vremurile sunt aproape, colegi de țară! Dar să ne liniștim, avem un program de guvernare în care suntem asigurați că va fi bine.

Cum? Când? Cu ce bani?

Întrebați-l pe premierul Neacșu! Intrăm apoi și mai adânc în jungla politică, dar ieșim repede. Se aud niște urlete teribile de zamfir, un animal de pradă pe care-l credeam dispărut.

Spre final, ne uităm peste gardul vecinilor din vest și găsim un premier care face un gulaș economic de ne lasă gura apă: impozitează marile averi, crește pensii și alocații.

Contrastul cu politica fiscală

Și Bolojan să se uite! Articolul Ce ne enervează #65 – Genul programului de guvernare: horror apare prima dată în Recorder.

Lipsa unor mecanisme clare de finanțare transformă promisiunile din documentul strategic într-o simplă ficțiune literară, lipsită de orice ancorare în realitatea macroeconomică a României. Analiza detaliată a textului relevă o absență totală a surselor de venit identificate, lăsând cetățenii în fața unui vid informațional periculos. Fără o matematică transparentă a cheltuielilor, orice angajament fiscal devine o simplă declarație de intenții, ușor de ignorat la prima criză de lichidități. Această opacitate nu doar că erodează încrederea publică, dar și blochează investițiile private, care necesită predictibilitate.

Premierul se refugiază în retorică, evitând răspunsurile concrete la întrebările esențiale ale pieței și ale societății civile, ceea ce amplifică incertitudinea și frica de haos instituțional.

Comparația cu vecinii occidentali evidențiază o diferență fundamentală de abordare a responsabilității fiscale și a redistribuirii bogăției. În timp ce la noi se discută despre tăieri și austeritate fără viziune, în alte jurisdicții se aplică taxe progresive asupra marilor capitaluri, generând resurse pentru sănătate și educație.

Această discrepanță subliniază eșecul strategiei locale de a genera prosperitate prin stimularea economiei reale, în detrimentul speculației. Modelul extern arată că creșterea pensiilor și a alocațiilor poate fi susținută structural, nu doar prin imprumuturi externe sau emiterea de datorie publică.

Fără o astfel de viziune, România riscă să rămână într-un ciclu de dependență și stagnare, în timp ce alte state își consolidează coeziunea socială prin politici fiscale echitabile și sustenabile pe termen lung.